Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Selecţionerul Italiei şi-a prelungit contractul înaintea Cupei Mondiale

Selecţionerul Italiei şi-a prelungit contractul înaintea Cupei Mondiale

Selecţionerul Italiei şi-a prelungit contractul înaintea Cupei Mondiale
de M.T.    |    27 Mai 2014   •   10:44

Selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, se poate concentra pe pregătirea Cupei Mondiale din această vară, după ce actuala sa înţelegere cu federaţia italiană a fost prelungită până în 2016.

„Am ajuns la o înţelegere în urmă cu două luni, dar am avut nevoie de timp pentru a formula contractul. Federaţia a dorit ca noua înţelegere să includă şi drepturile mele de imagine şi din acest motiv semnarea contractului a fost întârziată”, a explicat Prandelli, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc luni.

Prandelli a preluat conducerea tehnică a squadrei azzurra după eliminarea ruşinoasă de la Cupa Mondială din 2010, atunci când Italia, în postura de deţinătoare a titlului, nu a reuşit să treacă de faza grupelor.

În cei patru ani de mandat, fostul antrenor al Fiorentinei a reuşit să dea naţionalei o nouă identitate şi a condus-o până în finala Campionatului European din 2012, pierdută în faţa Spaniei.

În urmă cu câteva zile, Prandelli a afirmat că lotul care va face deplasarea în Brazilia a fost făcut cu gândul de a duce Italia până în finală, însă, deocamdată, tehnicianul nu s-a decis în privinţa celor 23 de jucători care vor merge la turneul final.

O decizie finală va fi luată după amicalul cu Iralnda, de sâmbătă, care va avea loc la Londra.

La Cupa Mondială din Brazilia, Italia a fost repartizată în grupa D, cea mai dificilă a turneului, alături de Uruguay, Anglia şi Costa Rica.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close