Antena 3 CNN Sport Edi Iordănescu va fi antrenorul echipei FCSB. Gigi Becali spune că „nu se mai bagă la echipă”

Edi Iordănescu va fi antrenorul echipei FCSB. Gigi Becali spune că „nu se mai bagă la echipă”

Edi Iordănescu va fi antrenorul echipei FCSB. Surse confirmă faptul că tehnicianul a ajuns la o înțelegere verbală cu patronul Gigi Becali. Proprietarul FCSB a anunțat că „nu se mai bagă la echipă”, potrivit Mediafax.

Edi Iordănescu va fi antrenorul echipei FCSB. Gigi Becali spune că „nu se mai bagă la echipă”
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Aug 2021   •   17:20

Potrivit surselor Mediafax, Edi Iordănescu a negociat cu Gigi Becali și i-a cerut acestuia să includă în contract mai multe clauze, inclusiv una privind rezilierea contractului și acordarea de despăgubiri dacă patronul intervine la echipă.

Se pare că Gigi Becali a acceptat solicitările, iar contractul urmează să fie semnat miercuri.

Dacă părțile nu se răzgândesc, tot miercuri, Iordănescu ar putea conduce primul antrenament la formația bucureșteană.

Edi Iordănescu a fost antrenorul echipei CFR Cluj până la finalul campionatului trecut atunci când a câștigat trofeul de campion al României. În trecut, Iordănescu a mai antrenat formațiile FC Vaslui, Pandurii Tg.Jiu, Astra Giurgiu și Gaz Metan Mediaș. De asemenea, a antrenată echipa ȚSKA Sofia din Bulgaria.

 

×
Subiecte în articol: Edi Iordănescu FCSB Gigi Becali echipa
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close