Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Aron Huzu este noul şef al arbitrilor. El va conduce CCA ajutat de Sebastian Lăzărescu

Aron Huzu este noul şef al arbitrilor. El va conduce CCA ajutat de Sebastian Lăzărescu

Aron Huzu este noul şef al arbitrilor. El va conduce CCA ajutat de Sebastian Lăzărescu
Sursa foto: aron huzu
29 Apr 2009   •   15:15

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a risipit multe din semnele de întrebare care învăluie, în acest moment, arbitrajul românesc. Începând din vară, a anunţat Sandu într-o conferinţă de presă oficială, Aron Huzu va fi preşedintele CCA şi Sebastian Lăzărescu va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte. Huzu a declarat, deja, că va muta sediul CCA din Casa Fotbalului şi că nu va pune în Comisie actuali sau foşti angajaţi în acesteia.
Huzu şi Lăzărescu nu vor avea nici un fel de artibuţii în acest campionat, ei având un termen de 45 de zile pentru a-şi face o echipă cu care să conducă CCA începând cu sezonul viitor. Dintr-un nou sediu, şi cu nici un angajat al CCA din acest moment, anunţă Huzu.
Cluburile din primele două ligi de fotbal interne au trimis propunerile lor pentru postul de preşedinte al CCA, iar Mircea Sandu a confirmat că Ion Crăciunescu a fost preferatul acestora, cu aproape jumătate din voturi. Preşedintele FRF l-a scos din calcule, însă, spunând că fostul preşedinte al CCA a mai declarat public faptul că nu vrea să colaboreze cu actuala conducere a Federaţiei.
"Trebuie să aducem lucrurile la normal, apoi să facem performanţă. Până pe 15 iunie am posibilitatea să-mi aleg oamenii pe care-i doresc să lucreze cu mine la CCA. Noii oameni nu vor fi neaparat din Bucureşti, aşa că trebuie să vedem unde ne vom întâlni, poate va fi la Sibiu, nu ştiu, trebuie să analizăm. Sub nicio formă nu vom rămâne la Casa Fotbalului", a declarat Huzu la sport.ro
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Sandu CCA FRF
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close