Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Clujenii, entuziasmaţi de evoluţia lui Bud: "E jucător de naţională"

Clujenii, entuziasmaţi de evoluţia lui Bud: "E jucător de naţională"

Clujenii, entuziasmaţi de evoluţia lui Bud: "E jucător de naţională"
Sursa foto: cristian bud
25 Apr 2010   •   16:57

Prestaţia atacantului Cristian Bud în partida câştigată de CFR Cluj cu 3-2 în faţa Unirii Alba-Iulia i-a mulţumit pe deplin pe oficialii grupării din Gruia. Preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, consideră că hattrick-ul de sâmbătă îl recomandă pentru un loc în naţionala lui Răzvan Lucescu. Atacantul de 24 de ani a marcat toate cele trei goluri ale echipei sale în partida cu Unirea, ultimul gol venind în minutul 90.
"Bud e de naþională după prestaţia din seara acesta. Este cel mai vertical atacant pe care îl avem. Înainte de meci am auzit tot felul de comentarii răutăcioase, că vom avea un meci uşor. Chiar şi după meci s-a vorbit că am câştigat mai uşor, dar s-a văzut că a fost un meci încrâncenat în care puteam rata victoria. În orice secundă se poate pierde un joc şi chiar şi titlul. Cine pierde mâine dintre Steaua şi FC Timişoara, iese din cărţi", a declarat oficialul clujean pentru Mediafax.
Antrenorul clujenilor, Andrea Mandorlini, este mulţumit că echipa lui nu a renunţat până la final şi a marcat golul izbăvitor, de 3-2.
"E foarte important că nu ne-am pierdut concentrarea în ultimele minute. Bud a făcut un meci excelent, e un jucător care deşi nu participă foarte mult la joc îşi face treaba cu brio în careu. La scorul de 2-0 mă gândeam că jocul e închis, de aceea i-am dat şi şansa lui De Zerbi să joace primele minute după aproape un an de pauză. Cred că s-a întors ghinionul de la Timişoara, în fotbal trebuie să mai ai şi noroc. E un sport imprevizibil de aceea e cel mai frumos din lume", a declarat antrenorul italian al CFR-ului, Andrea Mandorlini.
Cristi Bud s-a transferat la CFR Cluj chiar înainte de aceste retur. Atacantul de 24 de ani a fost adus de clujeni de la Gaz Metan Mediaş, echipă la care s-a dovedit deseori un coşmar pentru apărările adverse.
Antena3.ro

×
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close