Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dinamo a câştigat ultimul meci din acest campionat, dar Cornel Ţălnar a fost demis la finalul întâlnirii

Dinamo a câştigat ultimul meci din acest campionat, dar Cornel Ţălnar a fost demis la finalul întâlnirii

Dinamo a câştigat ultimul meci din acest campionat, dar Cornel Ţălnar a fost demis la finalul întâlnirii
de M.T.    |    29 Mai 2013   •   10:11

Dinamo a încheiat cu o victorie ediţia 2012/2013 a Ligii I, impunându-se cu 1-0 în partida din deplasare cu Oţelul Galaţi, dar antrenorul Cornel Ţălnar a fost demis la finalul întâlnirii.

Unicul gol al meciului de la Galaţi a fost marcat de Marius Alexe, atacantul dinamovist înscriind cu o lovitură de cap după o centrare perfectă a lui Rus.

În minutul 85, nocturna stadionului din Galaţi s-a stins, din cauza unei pene de curent, însă jocul s-a reluat după doar zece minute.

În ciuda succesului cu Oţelul, Cornel Ţălnar nu va continua să-i pregătească pe alb-roşii, ratarea calificării într-o cupă europeană determinându-l pe Ionuţ Negoiţă, acţionarul principal al lui Dinamo, să-l demită pe tehnicianul de 56 de ani.

Un alt motiv pentru care Ţălnar nu va rămâne în Ştefan cel Mare îl reprezintă declaraţiile acordat unui post de televiziune la finalul meciului cu Oţelul: „Băieţii au strâns rândurile în această seară, după ce li s-a transmis că 30 de jucători bat la uşile lui Dinamo. Am făcut performanţe la care nimeni nu visa. Mai am un an de contract, o să am o discuţie cu conducerea”.

„Am avut prea multă răbdare până acum. Fostul antrenor al lui Dinamo, Ţălnar Cornel, nu se poate abţine nici la televizor. Nu va mai fi antrenor la Dinamo. Vă anunţ că voi tăia în carne vie! Voi renunţa la trecut, pentru că e o cloacă în jurul clubului care face mult rău. E lipsă de profesionalism”, a reacţionat Negoiţă, potrivit Gazetei Sporturilor.

Dinamo se află pe locul 5, dar ar putea încheia campionatul pe o poziţie mai jos, în cazul în care FC Vaslui va câştiga meciul din ultima etapă cu CSMS Iaşi.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close