Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FRF explică: "Vasile Avram nu a fost dat afară, i-a expirat mandatul de la CCA"

FRF explică: "Vasile Avram nu a fost dat afară, i-a expirat mandatul de la CCA"

FRF explică: "Vasile Avram nu a fost dat afară, i-a expirat mandatul de la CCA"
Sursa foto: vasile avram
27 Ian 2010   •   14:40

Federaţia Română de Fotbal a emis, miercuri, un comunicat de presă prin care a explicat motivele plecării lui Vasile Avram de la cârma Comisiei Centrale a Arbitrilor. Avram ar fi avut un mandat care expira odată cu cel al preşedintelui Mircea Sandu, la 25 ianuarie. Locul lui Avram la conducerea CCA a fost luat de Ioan Igna.
"Conform hotărârii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, mandatul de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, deţinut de domnul Vasile Avram, s-a încheiat odată cu mandatul preşedintelui FRF, la data de 25 ianuarie 2010. În rest, speculaţiile jurnalistice, conform cărora domnul Avram ar fi fost demis (aşa cum am specificat, nici vorbă de demitere, ci de încheiere a mandatului) din cauza, chipurile, presiunii exercitate de unii preşedinţi de cluburi, nu au niciun fundament", a transmis FRF prin intermediul site-ului oficial.
Vasile Avram a fost numit, luni, în postul de vicepreşedinte al FRF din partea Asociaţiilor Judeţene de Fotbal, iar Mircea Sandu i-a transmis că vechiul său post, de preşedinte al CCA, şi cel nou sunt incompatibile.
"Într-o discuţie ce a avut loc la Casa Fotbalului vineri, 22 ianuarie, preşedintele FRF i-a explicat clar domnului Vasile Avram că, în cazul în care va fi ales vicepreşedinte al FRF, reprezentant al fotbalului amator, el nu va putea îndeplini simultan două funcţii în cadrul activităţii FRF. În condiţiile în care, pe 25 ianuarie, domnul Vasile Avram a devenit vicepreşedinte al FRF, reprezentant al fotbalului amator, mandatul său de preşedinte al CCA, scadent la aceeaşi dată, nu a fost prelungit, aşa cum, repetăm, i se comunicase clar cu trei zile în urmă", a mai transmis conducerea FRF.
Vasile Avram, care face acum parte din Comitetul Executiv al FRF, a fost înlocuit în fruntea CCA de Ioan Igna, numit deja în funcţie de Comitetul Executiv al Federaţei.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: vasile avram CCA FRF Mircea Sandu
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close