Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Liga I. Dinamo a câştigat după două etape fără victorie. Ionuţ Badea, demis de la Oţelul

Liga I. Dinamo a câştigat după două etape fără victorie. Ionuţ Badea, demis de la Oţelul

Liga I. Dinamo a câştigat după două etape fără victorie. Ionuţ Badea, demis de la Oţelul
de M.T.    |    28 Oct 2013   •   23:51

După două meciuri fără victorie, Dinamo a reuşit să câştige pe teren propriu în faţa Concordiei Chiajna, în etapa a 12-a din Liga I.

Golurile alb-roşilor au fost marcate de Ţucudean şi Grigore, din penalty, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Onduku.

Partida din Ştefan cel Mare a fost întreruptă timp de câteva minute în repriza a doua, din cauza scandărilor rasiste ale fanilor dinamovişti.

La finalul întâlnirii, antrenorul Concordiei, Ionuţ Chirilă, a acuzat dur arbitrajul lui Marius Bocăneală.

„A fost o partidă pe care am controlat-o de la un capăt la altul. Am avut o posesie superioară, deşi Dinamo are un lot mai valoros. Dacă se adevereşte că a fost henţ la golul lui Ţucudean şi că nu a fost penalty, atunci se poate spune că a fost viciere de rezultat. Şi mi s-a confirmat că nu a fost penalti la Creţu. Acolo la Creţu s-a rupt jocul, la 2-0 e greu să revii, a spus Chirilă.

De cealaltă parte, tehnicianul lui Dinamo, Flavius Stoican, consideră că echipe sa ar fi putut obţine o victorie mai clară.

„Dacă eram atenţi, scorul putea fi mai mare. Am avut cinci-şase ocazii clare de a înscrie. Optimismul lor de dinaintea meciului nu a avut o bază reală în teren. Dacă noi am fi câştigat la trei-patru goluri diferenţă nu se supăra nimeni. Sunt mulţumit de rezultat, dar nu şi de scor. Optimismul lor ne-a dat aripi, dar nu am văzut pe teren o echipă atât de periculoasă. E problema antrenorului Concordiei cum a văzut partida, eu zic că am avut opt situaţii clare de a marca”, a declarat Stoican.

Într-un alt meci disputat luni, Săgeata Năvodari a învins cu 2-1 pe Oţelul Galaţi, echipă care a ajuns astfel la şapte partide consecutive fără victorie.

Roman şi V. Dinu au marcat pentru Săgeata înainte de pauză, iar Henrique a redus din diferenţă în repriza a doua.

La final, directorul general al gălăţenilor, Narcis Răducan, a confirmat despărţirea de antrenorul Ionuţ Badea.

„Am avut o discuţie cu Ionuţ Badea după meci şi vom înceta colaborarea. Din această seară el nu mai este antrenorul nostru. În următoarele zile von anunţa viitorul antrenor. Nu cred că jucătorii au ceva în comun cu demiterea lui Ionuţ Badea", a explicat oficialul Oţelului.

„Nu este un moment plăcut pentru mine. Din păcate, criza de rezultate a continuat şi s-a ajuns la această decizie. Am încercat să dau tot ce am putut mai bun. Sper ca cine va veni în locul meu să facă mai mult, dar vă spun că Badea este un antrenor bun”, a declarat Ionuţ Badea.

După etapa a 12-a, lider în Liga I continuă să fie Steaua, care deşi are de disputat două restanţe, conduce în clasament cu un avans de trei puncte faţă de Petrolul şi cu cinci puncte faţă de Astra Giurgiu.

În cealaltă parte a ierarhiei, U Cluj rămâne singura echipă fără victorie, în timp ce Viitorul Constanţa, FC Vaslui (penalizată cu 8 puncte) şi Corona Braşov ocupă celelalte locuri retrogradabile.

Rezultate Liga I, etapa a 12-a

Viitorul - Corona 1-0 (N. Dică 76)
FC Vaslui - U Cluj 2-0 (Madson 12, Antal 51 pen)
FC Botoşani - Petrolul 1-2 (Hadnagy 70 / Teixeira 15, Dore 85)
Gaz Metan - Ceahlăul 3-1 (Fl. Dan 17, Todea 42, Tahar 70 / Golubovic 13)
CFR Cluj - Astra Giurgiu 0-0
ACS Poli - Pandurii 2-3 (Szekely 6, Bărbuţ 75 / Momcilovic 45+2, Eric 78, Distefano 82)
FC Braşov - Steaua 1-2 (Cr. Ionescu 10 / Kapetanos 2, Gardoş 47)
Dinamo - Concordia 2-1 (Ţucudean 27, D. Grigore 60 pen / Onduku 62)
Săgeata - Oţelul 2-1 (Roman 8, V. Dinu 42 / Henrique 52)

Clasament Liga I: 1.Steaua 28p (10j), 2.Petrolul 25p, 3.Astra 23p (11j), 4.Pandurii 23p, 5.Gaz Metan 19p... 15.Viitorul 10p (11j), 16.FC Vaslui 6p (11j), 17.Corona 5p, 18.U Cluj 4p.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close