Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Moldovan: Hăiasan şi Burdujan m-au forţat să îi trimit la Vaslui II

Moldovan: Hăiasan şi Burdujan m-au forţat să îi trimit la Vaslui II

Moldovan: Hăiasan şi Burdujan m-au forţat să îi trimit la Vaslui II
Sursa foto: Viorel Moldovan
16 Feb 2009   •   16:41

Antrenorul Viorel Moldovan este convins că echipa sa, FC Vaslui, va realiza obiectivul impus de conducere şi anume clasarea pe un loc de Cupa UEFA la finalul sezonului. Asta, chiar fără doi jucători de bază, Cristian Hăisan şi Lucian Burdujan, care au fost trimişi pe termen nelimitat la echipa a doua a clubului.
Într-o declaraţie acordată agenţiei NewsIn, fostul internaţional român a precizat motivele pentru care i-a exclus pe cei doi din lotul primei echipe. ?Prin comportamentul lor au forţat decizia mea. Eu nu am nimic cu ei, dar nu pot să tolerez actele de indisciplină?, a declarat el.
Moldovan a spus că Burdujan a avut o ieşire inexplicabilă pentru un jucător profesionist, pe care el nu a mai întâlnit-o în carieră: ?Eu chiar am încercat să-l ajut, dar el cred că a vrut altceva. A jignit doi membri ai staff-ului tehnic şi un oficial. Vreau disciplină, nu mă interesează ce jucător a greşit, plăteşte?.
Despre Hăisan, Moldovan a declarat că acesta nu s-a ridicat la pretenţiile lui şi că a înţeles prea puţin din ce înseamnă concurenţa. ?Cu Hăisan nu mai ştiu ce să fac. A înţeles prea puţin din ce înseamnă concurenţa, nu s-a ridicat la pretenţiile noastre, el a avut un conflict cu antrenorul de portari, aşa că am decis să îl trimit şi pe el la echipa a doua. Nici el nu ştie ce vrea de la viaţă, ba vrea să rămână la echipă, ba vrea să plece?, a declarat antrenorul Vasluiului.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Viorel Moldovan FC Vaslui
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close