Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Porumboiu merge până la Lausanne cu cazul Julio Cezar

Porumboiu merge până la Lausanne cu cazul Julio Cezar

Porumboiu merge până la Lausanne cu cazul Julio Cezar
20 Noi 2008   •   14:12

Finanţatorul Clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat după decizia Comisiei de Disciplină în cazul Julio Cezar, că va depune un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva acestei hotărâri. ?Era previzibilă decizia luată de Comisia de Apel. Intra în calculele noastre şi nu ne-am făcut nicio iluzie că vom câştiga. Dar va fi o surpriză neplăcută pentru ei şi plăcută pentru noi atunci când vom câştiga la Lausanne, la TAS. Va fi o palmă pentru profesioniştii de la Comisia de Disciplină şi de la Comisia Apel, pe care o merită?, a precizat fostul arbitru.
Comisia de Apel a respins, joi, memoriul clubului FC Vaslui şi a menţinut hotărârea mai veche a Comisiei de Disciplină, potrivit căreia jucătorul brazilian al lui Dinamo, Julio Cesar, a avut drept de joc la partida dintre cele două formaţii, din etapa a VII-a.
Comisia de Disciplină a FRF a anulat, la data de 10 septembrie, cartonaşul roşu acordat dinamovistului Julio Cesar la meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a VI-a a Ligii I. Brazilianul a jucat apoi în meciul cu FC Vaslui, câştigat de alb-roşii cu scorul de 2-1, iar gruparea patronată de Adrian Porumboiu a contestat dreptul de joc al dinamovistului la Comisia de Disciplină.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Adrian Porumboiu FC Vaslui FC Dinamo
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close