x close

Victor Becali: Nu ni s-a aprobat o expertiză financiar-contabilă. Mergem să ne dovedim nevinovăţia în altă parte

de L.D.    |    12 Noi 2012   •   18:13
Victor Becali: Nu ni s-a aprobat o expertiză financiar-contabilă. Mergem să ne dovedim nevinovăţia în altă parte Foto: Mediafax

Impresarul Victor Becali a declara că va respecta decizia Curţii de Apel Bucureşti, care l-a condamnat la şapte ani de închisoare în Dosarul Transferurilor, şi va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la această hotărâre.
   
"Vom discuta cu avocaţii să pregătească recurs. Ce pot să spun altceva? Nu ştiu dacă într-un rechizitoriu se poate spune că este foarte probabil ca banii să fi ajuns la Ioan şi Victor Becali. Trebuia să existe o demonstraţie a unui circuit financiar. Poate fi condamnat un om la şapte ani pentru că ”este foarte probabil” şi pentru că există un prejudiciu estimat? Prejudiciul nu poate fi estimat, trebuie să fie cert. Nu am altă posibilitate decât să respect sentinţa şi să urmez căile legale. Nu ni s-a aprobat o expertiză financiar-contabilă. Nu ştiu de ce. Mergem să ne dovedim nevinovăţia în altă parte. Ştiu că în zece zile trebuie depus recurs, dar mai întâi trebuie să vină motivarea deciziei", a spus Victor Becali.
   
Acesta a fost condamnat astăzi de Curtea de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru şapte ani, pentru înşelăciune, în Dosarul Transferurilor.
   
În acelaşi dosar, Mihai Stoica a fost condamnat la 4 ani de închisoare, Jean Pădureanu la 3 ani de închisoare, Cristi Borcea la 7 ani de închisoare, George Copos la 5 ani de închisoare, Gică Popescu la 3 ani de închisoare şi Gigi Neţoiu la 3 ani de închisoare.

Citeşte mai multe despre:

Victor Becali Dosarul Transferurilor inselaciune
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati