Antena 3 CNN Timp liber Film Alec Baldwin vrea să plece din „30 Rock”

Alec Baldwin vrea să plece din „30 Rock”

Alec Baldwin vrea să plece din „30 Rock”
18 Mai 2011   •   15:10

Alec Baldwin a anunţat că are în vedere ieşirea sa din serialul „30 Rock” (creat de Tina Fey şi câştigător a şase Globuri de Aur), asta după ce contractul cu NBC pentru încă un sezon va expira, citează publicaţia online „The Huffington Post”.

„În ceea ce priveşte încheierea acestui show, am de gând să o fac în acest an, apoi încep să mă gândesc la ceea ce vreau să fac în continuare. A fost o experienţă minunată şi am iubit să fac spectacol. El mi-a schimbat viaţa. Ştiu că am să încerc ceva diferit, însă nu ştiu ce va fi”, a declarat actorul într-un interviu recent, conform „The Huffington Post”.

În această vară, Baldwin va unul dintre protagoniştii următorului film semnat de Woody Allen, programat pentru filmări în capitala Italiei, Roma. Actorul nu a mai lucrat cu renumitul regizor de mai bine de 20 de ani, proiectul lor anterior fiind comedia „Alice” (1990).

„Când mă voi reîntoarce în lume să muncesc, nu ştiu cât de mult îmi va plăcea să fac filme. Acesta este un lucru la care nu pot răspunde acum. Dacă o să vreau să fac ceva după aceea, nu ştiu dacă aceasta va fi o altă serie TV. Mă îndoiesc că aş face asta doar pentru a merge la muncă, poate aş face film din nou, dar e dificil, deoarece filmele sunt greu de realizat”, a mai completat actorul.

De-a lungul carierei sale, Alec Baldwin a jucat în numeroase producţii, printre care „The Cooler”, „The Cat in the Hat”, „The Aviator”, „The Departed”, „The Good Shepherd”, „My Sister’s Keeper” şi „It’s Complicated”.

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close