Antena 3 CNN Timp liber Film Cele mai bune 12 filme istorice care merită văzute

Cele mai bune 12 filme istorice care merită văzute

Cele mai bune 12 filme istorice care merită văzute
12 Feb 2015   •   17:24

Filmele istorice sunt deopotrivă transpunerea pe peliculă a unor evenimente care au avut loc, dar și interpretarea pe care i-o oferă regizorul, scenaristul și actorii implicați. Selecția de 12 pelicule, pe care am făcut-o și pe care v-o prezentăm mai jos, ține seama de mai multe criterii: topurile internaționale, impactul pe care l-am avut la public, lung-metraje, filme artistice (non-documentare), dar și gradul de refectare a adevărului istoric în aceste filme. Pentru a fi mai obiectivi am exclus filmele istorice românești, urmând să redactăm un alt articol dedicat acestui subiect.

Filmul „12 Years a Slave”, câștigător a mai multe premii Oscar în 2013, relatează povestea lui Solomon Northup, un negru liber care trăieşte în statul New York în perioada de dinaintea Războiului Civil din SUA. Solomon trăieşte de pe urma a două meşteşuguri: e un tâmplar priceput şi un muzician talentat.

Doi indivizi îi propun să se alăture lor pentru a da spectacole bine plătite de cântat la vioară. Bucuros de aprecierea ce i se arată şi de posibilitatea de a câştiga mai mult, Solomon pleacă într-o scurtă călătorie cu cei doi străini spre Washington DC, fără să-şi anunţe soţia. A doua zi de dimineaţă se trezeşte drogat, legat şi închis într-o celulă a unui negustori de sclavi. Când Northup declară că e un om liber şi îi sunt încălcate drepturile, e bătut şi avertizat să nu mai vorbească vreodată de viaţa sa la New York. Alături de alţi sclavi de culoare, Solomon e transportat cu un vapor spre New Orleans, iar pe drum unii mor de la o epidemie. Un marinar îl ajută pe Solomon şi îi duce soţiei sale o scrisoare din care aceasta să afle ce s-a întâmplat, însă cum Northup nu ştie să spună care îi va fi destinaţia, familia nu poate ajunge la el să-l salveze. Timp de 12 ani, Solomon rămâne sclav şi are mai mulţi stăpâni, printre care unul deosebit de crud, Edwin Epps. Când ajunge să lucreze ca tâmplar alături de canadianul Samuel Bass, care e un aboliţionist, Solomon are în sfârşit încredere să-şi spună povestea. Bass îi trimite o scrisoare soţiei lui Solomon, care-l trimite la plantaţie pe Henry Northup, un avocat alb, a cărei familie l-a avut cândva sclav pe tatăl lui Solomon şi l-a eliberat. Avocatul va contacta autorităţile pentru a-l elibera în cele din urmă pe Solomon.

Pelicula Spartacus, din 1960, este considerată un reper în istoria cinematografiei. Una dintre capodoperele cinematografice din toate timpurile, Spartacus este un film absolut înălţător realizat de genialul şi bulversantul regizor Stanley Kubrick. Povestea sclavului rebel transformat în cel mai feroce gladiator al Imperiului Roman are un ritm delirant, o succesiune incredibilă de secvenţe grandioase şi o suită de recitaluri actoriceşti de excepţie. Kirk Douglas, Laurence Olivier, Peter Ustinov şi Tony Curtis au marcat iremediabil istoria celei de-a şaptea arte în acest film în care s-au investit 12 milioane de dolari, o sumă fabuloasă pentru anii '60. Kubrick are meritul de a fi ataşat captivantei poveşti a lui Spartacus un tâlc aparte. Revolta stârnită de Spartacus este o alegorie subtilă care vizează universul politic şi artistic american dominat de o rapacitate patologică. Spartacus este cumpărat de infamul Lentulus Brutus (Peter Ustinov), proprietarul unei şcoli de gladiatori. Setea de sânge a coruptului senator roman Marcus Licinus Crassus (Laurence Olivier) este de nestăvilit, iar iscusinţa lui Spartacus este desăvârşită. El va ajunge cel mai bun gladiator al Imperiului, şi va fi răsplătit de frumoasa Varinia (Jean Simmons). Când va afla că iubita sa a ajuns sclavă în patul ignobilului Crassus, Spartacus aprinde focul rebeliunii. Conducând 78 de gladiatori, Spartacus va zdruncina din temelii Roma după ce va aduna în jurul său alte sute de suflete asuprite. Filmul are un apogeu unic în istoria filmului, intensitatea ultimelor scene fiind literalmente copleşitoare. Se estimează că la realizarea acestora s-au folosit 10.000 de figuranţi.

Filmul, regizat de Clint Eastwood, Letters from Iwo Jima ("Scrisori din Iwo Jima")în 2006 spune povestea impresionată a bătăliei pentru insula Iwo Jima din Pacific dintre armatele americană și japoneză. Câteva decenii mai târziu, au fost dezgropate mai multe sute de scrisori din pământul sterp al insulei. Scrisorile împrumută chipurile și vocile celor care au luptat acolo. Soldații japonezi sunt trimiși în Iwo Jima știind că este extrem de probabil să nu se mai întoarcă. Printre ei se afla Saigo (Kazunari Ninomiya), un brutar care vrea sa trăiască doar ca să apuce să vadă chipul fiicei sale nou-născute; Baron Nishi (Tsuyoshi Ihara), un campion olimpic la echitație, cunoscut în întreaga lume datorită talentului și onoarei sale; Shimizu (Ryo Kase), un tânar fost polițist militar al cărui idealism nu a fost încă pus la încercare de război și locotenentul Ito (Shidou Nakamura), un militar sever care ar accepta mai degrabă să se sinucidă decât să se predea.

Continuarea pe historia.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close