Antena 3 CNN Timp liber Film Stockholm. George Piştereanu a primit premiul pentru cel mai bun actor european

Stockholm. George Piştereanu a primit premiul pentru cel mai bun actor european

Stockholm. George Piştereanu a primit premiul pentru cel mai bun actor european
Sursa foto: Foto: Videonews
28 Noi 2010   •   17:43

Interpretul rolului principal din lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", George Piştereanu, a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Stockholm, potrivit Mediafax.

"Ne-a convins că dilema lui este reală, obligându-ne să îi înţelegem acţiunile disperate. Interpretarea lui ne-a lăsat fără cuvinte", a motivat juriul.

Actorul a ridicat trofeul în cadrul galei de premiere, la care a fost prezent şi regizorul filmului, Florin Şerban, aflat la eveniment la invitaţia ICR Stockholm. În cele câteva zile petrecute la Stockholm, regizorul s-a bucurat de atenţia presei, fiind intervievat de către principalele cotidiene şi canale de televiziune suedeze.

Pentru acest premiu, Piştereanu a concurat cot la cot cu Ewan McGregor, nominalizat pentru rolul din "Ghost Writer".

Pelicula "Eu când vreau să fluier, fluier" va fi lansată în cinematografele din Suedia pe 3 decembrie, fiind achiziţionată de către distribuitorul Folkets Bio.

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică, a fost cel de-al doilea film românesc prezent la acest festival, care a rulat în secţiunea specială Spotlight: Extreme Politics.

Lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, este propunerea României şi la premiile Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină", pentru gala care va avea loc în 2011.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close