Antena 3 CNN Timp liber Fun "Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat". Cele mai tari declaraţii ale şoferilor după accidente

"Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat". Cele mai tari declaraţii ale şoferilor după accidente

"Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat". Cele mai tari declaraţii ale şoferilor după accidente
Sursa foto: Foto: hispanicallyspeaking.com
de O.P.    |    02 Noi 2011   •   14:18

O cauză principală a accidentelor de maşină este viteza, iar pe locul al doilea se află consumul băuturilor alcoolice. Dacă nu s-ar fi întâmplat în realitate, aceste declaraţii făcute de şoferi, după ce au fost implicaţi într-un accident, ar fi devenit cu uşurinţă bancuri.

Iată cele mai amuzante declaraţii ale şoferilor, chestionaţi de poliţie:

  • "Cealaltă maşină a intrat în mine fără să mă atenţioneze asupra intenţiilor ei".
  • "M-am lovit cu un camion staţionar venind din sens invers".
  • "Am plecat de la marginea şoselei, m-am uitat la soacra mea, şi am sărit peste parapet".
  • "Conduceam maşina de 40 de ani când am adormit la volan şi am avut un accident".
  • "Când m-am apropiat de intersecţie, un semn stop a apărut în locul în care niciun semn stop nu mai apăruse vreodată".
  • "Ca să evit lovira barei maşinii din faţă, am călcat pietonul".
  • "O maşină invizibilă a apărut de nicăieri, mi-a lovit vehiculul şi apoi a dispărut".
  • "Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat".
  • "Cauza indirectă a accidentului a fost un ins mărunt într-o maşină mică cu o gură mare"
  • "Stâlpul de telefon se apropia repede. Am încercat să virez în afara direcţiei lui, când el m-a lovit în faţă".
  • "Apropiindu-mă de intersecţie nu am văzut niciun vehicul venind din dreapta mea, aşa că am lovit maşina din faţă"
  • "Parbrizul spart. Cauza necunoscută. Probabil voodoo."


  • ×
    Subiecte în articol: teribilism la volan
    Parteneri
    Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
    x close