Antena 3 CNN Timp liber Teatrul Mic difuzează online spectacolul "Romeo și Julieta" de Ziua Internațională a Teatrului

Teatrul Mic difuzează online spectacolul "Romeo și Julieta" de Ziua Internațională a Teatrului

Teatrul Mic sărbătorește Ziua Internațională a Teatrului difuzând online unul dintre cele mai apreciate și îndrăgite spectacole, "Romeo și Julieta".

Teatrul Mic difuzează online spectacolul "Romeo și Julieta" de Ziua Internațională a Teatrului
Sursa foto: foto - Mihaela Tulea
de Claudia Simion    |    27 Mar 2020   •   19:13

Decizia difuzării spectacolului a fost luată în plină criză de coronavirus, când toate instituțiile de cultură sunt închise.

Povestea clasică scrisă de Shakespeare ne e cunoscută tuturor, dar aceasta e o variantă modernă, cu muzică originală și o coregrafie dinamică și, nu în ultimul rând, cu mulți actori tineri și extrem de talentați. „Romeo și Julieta” prezintă povestea tragică a celor doi tineri care-și împărtășesc o iubire inocentă și sinceră, dar care devine imposibilă din cauza prejudecăților familiilor lor.

Din distribuție fac parte: Marian Olteanu, Alina Rotaru, Alexandru Voicu, Cezar Grumăzescu, Rareș Florin Stoica, Gabi Costin, Ruxandra Enescu, Liliana Pană, Andrei Seușan, Daniel Achim, Vlad Lință, Robert Oprea, Andrei Bogdan Șerban, Mihail Radu, Loredana Bădică, Maria Costeschi, Daniela Ene, Amalia Năstase, Laura Petrișan, Roxana Popescu, Irina Stinghe, Carolina Țapoc, Anca Cristescu. Regia îi aparține Lilianei Pană.

Urmăriți aici spectacolul transmis de Teatrul Mic.

Alte instituții de cultură care transmit spectacole online în contextul pandemiei de coronavirus:

-Teatrul Bulandra

-Teatrul de Comedie

-Unteatru

-Teatrul Național Cluj-Napoca

-Opera Națională București

 

 

×
Subiecte în articol: teatrul mic
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close