Antena 3 CNN Actualitate Locale Şofer ameninţat cu pistolul de un tânăr cu BMW, într-o urmărire ca în filme lângă Craiova

Şofer ameninţat cu pistolul de un tânăr cu BMW, într-o urmărire ca în filme lângă Craiova

Un şofer a fost ameninţat cu pistolul de un tânăr cu BMW, într-o urmărire ca în filme lângă Craiova. Totul a fost filmat de camerele de supraveghere de pe maşină.

Şofer ameninţat cu pistolul de un tânăr cu BMW, într-o urmărire ca în filme lângă Craiova
Sursa foto: Facebook / Ionuţ Rotaru / TraficTube
de Alin Tarnovschi    |    28 Feb 2021   •   19:30

Totul a început pe un drum în lucru, atunci când şoferul nu l-a lăsat pe tânărul cu BMW să se bage în faţa lui şi l-a forţat astfel să oprească pentru câteva secunde.

Gestul l-a scos din minţi pe şoferul cu BMW, astfel încât acesta a mers în marşarier sute de metri pentru a-l prinde pe cel care nu i-a dat voie să îi taie faţa.

Ulterior, acesta a reuşit să întoarcă, într-o intersecţie, şi l-a urmărit pe şofer, încercând de mai multe ori să îl depăşească.

Urmărirea ca în filme a fost filmată de camerele de supraveghere montate pe maşina şoferului urmărit.

Pe imagini se vede cum tânărul cu BMW încearcă să îl depăşească, însă pentru că veneau maşini de pe contrasens, rămâne în spate. În acel moment, şoferul iese pe geamul maşinii, cu un pistol într-o mână, făcându-i semne să oprească.

Într-un final, "bombardierul" cu BMW reuşeşte să îl depăşească şi opreşte brusc în faţa lui, însă şoferul se retrage în marşarier. Tânărul a coborât din maşină cu pistolul în mână, însă a revenit în la volan şi a continuat urmărirea.

După alte câteva sute de metri, şoferul cu BMW îl ajunge din urmă pe bărbat, moment în care tânărul iese, din nou, pe geam, cu pistolul în mână.

Din nefericire pentru el, când a scos mâna pe geam, încărcătorul pistolului a sărit pe şosea.

Şoferul care a postat imaginile pe un grup de Facebook (TraficTube)  a anunţat că a depus plângere împotriva şoferului, acesta fiind deja identificat.

×
Subiecte în articol: Craiova BMW
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close