Antena 3 CNN Externe Războiul la graniţele României pare iminent! Ucraina: 120.000 de mii de militari ruși la granițe

Războiul la graniţele României pare iminent! Ucraina: 120.000 de mii de militari ruși la granițe

Războiul la graniţele României pare iminent. Federaţia Rusă desfăşoară exerciții navale pe 27 la sută din suprafața Mării Negre. Potrivit unui document ucrainean, Rusia dispune deja de suficiente trupe pentru efectuarea unei incursiuni militare în Ucraina. Mai mult, autorităţile de la Kiev spun că Rusia va dispune curând de peste 120.000 de militari la frontierele Ucrainei. În acest context tensionat, preşedintele Ucrainei a semnat legea care permite mobilizarea rezerviştilor.

Războiul la graniţele României pare iminent! Ucraina: 120.000 de mii de militari ruși la granițe
21 Apr 2021   •   23:40

Rusia, manevră fără precedent în Marea Neagră

Ministerul rus al Apărării a susţine că şi-a mobilizat forţele ca răspuns la provocările venite din partea Ucrainei şi a Alianţei Nord-Atlantice.

"Tentativele alianţei de a împiedica normalizarea situaţiei ne-au obligat să luăm măsuri simetrice de contracarare strategică şi să procedăm la o intensificare a pregătirii de luptă a forţelor districtului militar sudic", a spus Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării.

Autorităţile de la Kiev au dezminţit acuzaţiile Moscovei privind escaladarea crizei

Oficialii ucrainieni au declarat că doresc o soluţie paşnică.

"Nu, Ucraina nu plănuieşte nicio ofensivă militară sau escaladare şi nu există nicio provocare din partea noastră în ceea ce priveşte conflictul din Donbass", a spus Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.

În schimb, la Kiev a apărut un document elaborat de experţii militari ucrainieni care descrie scenariul unei iminente ofensive ruse în Ucraina.

Însă analiştii cred că, mai curând, acest scenariu este menit să atragă Occidentul, în special NATO, de partea Ucrainei, pentru a descuraja Rusia şi că un război în regiune nu este iminent.

"Nu este neapărat un document care să fie citit în litera lui, adică despre iminenţa unui război. Nu cred că va fi un război la Marea Neagră, pentru că axele de desfăşurare nu sunt doar Kiev-Moscova, ci şi Moscova-Washington", a spus Dan Dungaciu, analist politică externă.

Rusia va dispune curând de peste 120.000 de militari la frontierele Ucrainei

Potrivit scenariului, efectivele forţelor ruse concentrare la frontierele Ucrainei vor ajunge curând la 120.000 de militari.

Lovitura principală ar urma să fie lansată pe două axe, dinspre nord şi dinspre sud, în urma căreia trupele ruse vor ajunge la Nipru şi vor bloca direcţiile de retragere a forțelor ucrainene peste acest fluviu.

O altă forţă rusă venită dinspre est va ataca şi va anihila trupele ucrainiene aflate în încercuire. Alte trupe ruse vor încercui Kievul şi Odessa şi vor obţine controlul asupra marilor bazine cu apă potabilă de pe Nipru, din apropierea Crimeei.

Temutele forţe speciale ruse vor avea misiunea de a captura la sol dronele primite de Ucraina de la Turcia şi radarele primite din Statele Unite.

×
Subiecte în articol: Ucraina Rusia Marea Neagrã razboi
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close