Antena 3 CNN Politică Dragnea, după ce primit susținerea lui Iliescu: Nu m-a surprins deloc

Dragnea, după ce primit susținerea lui Iliescu: Nu m-a surprins deloc

Dragnea, după ce primit susținerea lui Iliescu: Nu m-a surprins deloc
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    22 Iul 2015   •   20:30

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, după votul colegilor, că nu l-a surprins deloc faptul că președintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, l-a susținut, ci chiar l-a onorat foarte mult.

 
"Nu m-a surprins susținerea domnului președinte Iliescu, m-a onorat foarte mult. Ca de obicei, domnul președinte Iliescu a avut o argumentație foarte solidă și corectă, rațională. Rovana Plumb este președintele Consiliului Național, ocupă o funcție legitimată de Consiliul Național, și domnul președinte a spus că, dacă vrem ca noi să facem o echipă, preluarea interimară a atribuțiilor e asumată de mine având o oarecare experiență. Nu m-a surprins, dar m-a onorat", a spus Dragnea.
 
El a adăugat că îi respectă opțiunea lui Victor Ponta pentru Rovana Plumb, menționând că "pe un prieten nu te poți supăra".
 
"Victor Ponta rămâne prietenul meu bun și pe un prieten nu te poți supăra. A fost opțiunea lui Victor pe care o respect, el rămâne prietenul meu şi sper că şi eu prietenul lui", a adăugat Dragnea.
 
Întrebat despre un eşec pe care l-a suferit Ponta prin victoria sa - având în vedere că premierul a sprijinit-o pe Plumb - Liviu Dragnea a respins această interpretare.
 
"Nu este un eşec, este un mare câștig al PSD că în urma CExN suntem toți prezenți aici, ca o mare echipă, o echipă care îl sprijină în mod ferm pe Victor Ponta ca prim-ministru", a afirmat Dragnea.

Liviu Dragnea a fost ales, miercuri, şef interimar al PSD, de membrii Comitetul Executiv al partidului, câştigând astfel bătălia împotriva Rovanei Plumb, obţinând 65 de voturi "pentru" la 18, în timp ce două voturi au fost anulate.
 

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea Ion Iliescu
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close