Antena 3 CNN Politică Victor Ponta s-ar putea întoarce în fruntea Guvernului joi dimineaţă

Victor Ponta s-ar putea întoarce în fruntea Guvernului joi dimineaţă

Victor Ponta s-ar putea întoarce în fruntea Guvernului joi dimineaţă
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Iul 2015   •   08:19
Victor Ponta ar putea reveni în fruntea Executivului chiar în această dimineaţă. Deşi preşedintele Klaus Iohannis lăsa impresia că îl ţine în şah pe Victor Ponta, mai multe surse spun că şeful statului va semna decretul pentru revenirea lui la Guvern. 
 
Până când documentul va fi publicat în Monitorul Oficial, Gabriel Oprea rămâne prim-ministru interimar. 
 
Victor Ponta aşteaptă răspunsul lui Klaus Iohannis ca să-şi poartă relua atribuţiile de premier.  Ponta i-a trimis preşedintelui o scrisoare şi i-a transmis că poate conduce Executivul. Potrivit Constituţiei, preşedintele Klaus iohannis va trebui să semneze un document privind încetarea interimatului lui Gabriel Oprea.
 
Solicitarea lui Victor Ponta a venit la scurt timp de la revenirea sa în ţară.  După trei săptămâni de la operaţia la genunchi, Ponta a ajuns la sediul Guvernului în cârje şi cu barbă. Pe scările Palatului Victoria a fost întâmpinat de liderul interimar al PSD, ministrul Rovana Plumb, şi de premierul interimar Gabriel Oprea.  
 
Victor Ponta a stat la Guvern aproximativ patru ore, timp în care a discutat, informal, şi cu miniştrii. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, susţine că premierul nu are niciun motiv să demisioneze. Precizarea vine în contextul în care mai mulţi lideri politici, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, au spus că Ponta ar trebui să facă un pas în spate fiind cercetat penal. 
 
La două ore de la apariţia publică, premierul Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj pentru românii care l-au susţinut cât a fost internat, dar şi pentru medicii turci care l-au îngrijit. 
 
Ponta a postat şi o fotografie în care apare împreună cu medicii. Premierul a fost internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul pe 14 iunie iar o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.
 

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close