Antena 3 CNN Actualitate Anunțul făcut de meteorologi. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Anunțul făcut de meteorologi. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Anunțul făcut de meteorologi. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Sursa foto: Foto: Pixabay
11 Apr 2016   •   13:42

Instabilitatea atmosferică şi valorile termice în scădere vor fi principalele caracteristici meteorologice în următoarele două săptămâni, la nivelul întregii ţări, astfel că probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată aproape în fiecare zi, în special pe 11, 13, 14, 20 şi 21 aprilie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie valabilă pentru perioada 11 - 24 aprilie, şi publicată luni.

În Banat, în primele trei zile, temperaturile vor creşte treptat, iar vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de până la 24 de grade. Până la sfârşitul săptămânii, deşi valorile termice se vor menţine uşor peste cele normale din punct de vedere climatologic, tendinţa lor va fi de scădere. Din 20 aprilie, vremea va fi caracterizată de temperaturi diurne sub cele obişnuite şi care se vor situa, în medie, între 15 şi 17 grade. Regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, iar minimele se vor încadra, în medie, între 6 şi 10 grade. Pe parcursul întregului interval, pe spaţii restrânse sunt posibile ploi slabe, trecătoare. Excepţie va face ziua de 14 aprilie, când va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi mai importante de apă.

În Crişana, în prima săptămână de prognoză, temperaturile diurne vor oscila de la o zi la alta, în medie între 16 grade şi 22 de grade, cu cele mai scăzute valori în 11 aprilie şi cele mai ridicate în 13 aprilie, iar temperaturile nocturne vor fi cuprinse între 7 şi 10 grade. Din 18 aprilie vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că, la sfârşitul intervalului se vor înregistra, în medie, maxime de 14 - 15 grade şi minime de aproximativ 4 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi, dar în 13 şi 14 aprilie cantităţile de apă vor fi mai însemnate, iar ploile se vor semnala pe arii extinse.

În Transilvania, temperaturile diurne vor creşte în primele trei zile, în medie, de la 14 la 20 de grade, apoi vor scădea cu 3 - 4 grade, dar în week-end maximele vor reveni la valori mai mari decât cele normale în această perioadă. În a doua săptămână de prognoză vremea se va răci treptat, astfel că, în 23 şi 24 aprilie, în orele prânzului se vor înregistra, în medie, 14 grade. Şi tendinţa regimul termic mediu nocturn este de scădere, de la 8 grade în primele nopţi, la aproximativ două grade Celsius, la sfârşitul intervalului. Averse pe arii extinse vor fi în jurul datelor de 11 şi 14 aprilie, când sunt posibile cantităţi mai importante de apă şi, din nou, după data de 20 aprilie. În restul intervalului, ploile slabe vor fi posibile izolat.

În Maramureş, valorile termice medii diurne vor oscila, în prima săptămână de prognoză, între 16 şi 20 de grade, apoi acestea vor începe să scadă, astfel că, spre sfârşitul intervalului, se vor situa sub limitele climatologice specifice perioadei, adică în jurul a 14 grade. Regimul termic nocturn se va menţine relativ staţionar, la 8 - 9 grade, până joi, 14 aprilie, apoi temperaturile minime vor scădea spre 4 grade, valoare în jurul căreia acestea vor oscila până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi, dar cu precădere în 11, 13 şi 14 aprilie, atunci când va ploua pe arii extinse şi se pot aduna cantităţi mai importante de apă.

În Moldova, la începutul intervalului, temperaturile diurne vor creşte, în medie, de la 15 până la 22 de grade, valori peste cele normale în această perioadă. În 15 aprilie maximele scad, în medie, cu 6 grade, dar în week-end vremea va redeveni caldă, cu circa 20 de grade în timpul amiezii. În a doua săptămână de prognoză vremea se va răci treptat, iar începând din 22 aprilie se vor înregistra, în medie, 14 grade. Regimul termic mediu nocturn este în scădere treptată, de la 10 grade în primele nopţi, până la 4 grade la sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a averselor, pe arii extinse şi însemnate cantitativ, va fi ridicată în jurul datelor de 11 şi 14 aprilie. Ploi slabe, de scurtă durată, pot să apară şi în restul intervalului.

În Dobrogea, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile maxime se vor încadra, în medie, între 15 şi 20 de grade, cu cele mai scăzute valori la începutul şi sfârşitul intervalului şi cele mai ridicate în 13, 14 şi 17 aprilie. Temperaturile nocturne nu se vor modifica semnificativ în prima săptămână, când se vor situa în jurul a 11 grade, apoi vor începe să scadă, astfel că în 24 aprilie se vor înregistra în medie, 7 - 8 grade. Vor fi averse pe spaţii extinse şi moderate cantitativ, în 11 aprilie şi în intervalul 14-15 aprilie, dar ploi slabe, de scurtă durată, pot să apară şi în celelalte zile ale intervalului de prognoză.

În Muntenia, la începutul intervalului, regimul termic diurn va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, apoi vremea va deveni caldă, îndeosebi în zilele de 13, 14 şi 17 aprilie, când se vor înregistra, în medie, maxime de 23 de grade. Din 18 aprilie, vremea va intra într-un proces de răcire, iar valorile termice medii se vor situa sub cele climatologice specifice în ultima decadă a lunii aprilie, urmând a fi în jurul a 16 grade. În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea se vor încadra, în medie, între 8 şi 10 grade în prima săptămână, apoi vor scădea până la 5 grade, la sfârşitul intervalului. Averse pe arii extinse vor fi în ziua de 11 aprilie, când se vor cumula şi cantităţi mai importante de apă, dar şi în 14 aprilie şi după data de 21 aprilie. În restul intervalului ploile slabe vor fi posibile izolat.  

În Oltenia, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, temperaturile vor creşte treptat, iar vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de până la 24 de grade. Ulterior, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor menţine uşor peste cele normale din punct de vedere climatologic, până la sfârşitul primei săptămâni. Din 21 aprilie, vremea va fi caracterizată de temperaturi diurne sub cele obişnuite şi care se vor situa, în medie, între 16 şi 18 grade. Regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, totuşi, tendinţa acestuia este de scădere, în medie, de la 10 la 5 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în zilele de 11 şi 14 aprilie, dar şi după data de 20 aprilie, dar acestea vor fi, în general, slabe cantitativ.  

La munte, valorile termice diurne se vor situa uşor peste cele normale în prima săptămână de prognoză, când se vor înregistra, în medie, până la 12 - 13 grade, apoi vremea se va răci treptat, astfel că, în 23-24 aprilie, maximele vor fi de aproximativ 6 grade. Temperaturile minime se vor menţine în general pozitive, dar din 22 aprilie se vor situa uşor sub pragul de îngheţ în cea mai are parte a zonei montane. Precipitaţii sub formă de ploaie, şi doar izolat, în zona înaltă, de lapoviţe sau ninsori, vor apărea pe tot parcursul intervalului de prognoză. În jurul datelor de 11 şi 14 aprilie se vor înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate.

Mai multe detalii despre prorgnoza meteo, pe meteoplus.ro.

 

×
Subiecte în articol: ANM prognoza meteo prognoza
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close