Confecţionaţi dintr-o ţesătură rezistentă numită denim, care-i făcea greu de murdărit, dar, în acelaşi timp, uşor de spălat, pantalonii indigo concepuţi iniţial pentru muncitori i-au cucerit pe adolescenţii anilor 1960. Elvis Presley, Marlon Brando sau James Dean au fost printre primii „derbedei” care au purtat pe marile ecrane aceste obiecte de îmbrăcăminte.
În Spania se numesc „vaqueros” sau „tejanos”, în daneză – „cowboybukser”, adică pantaloni de cowboy, chinezii le spun „niuzaiku”, ungurii – „farmernadrag”, bulgarii – „donkey”, olandezii – „spijkerbroek”. Iar românii, „blue-jeans” sau, pur şi simplu, „blugi”. Indiferent cum li se spune în fiecare limbă, pantalonii indigo sunt asociaţi, de fiecare dată, cu America.
Istoria lor începe însă acum mai bine de 500 de ani în Italia, la Genova. Termenul de „blue-jeans” vine din sintagma franceză „bleu de Genes”, în traducere „albastru de Genova”, o ţesătură din lână şi bumbac. Deşi îi numim „blue-jeans”, pantalonii erau realizaţi, încă de pe-atunci, din denim, o stofă a cărei compoziţie s-a schimbat de-a lungul secolelor. Istoria termenului denim poate fi trasată începând cu Franţa sfârşitului de secol XVI, unde era folosită o ţesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din oraşul Nîmes”. „Serge de Nîmes” era însă un amestec de mătase şi lână, compoziţie care îi face pe unii istorici să se îndoiască de legătura cu actualul denim care e format, astăzi, doar din bumbac. Astfel, originea cuvântului denim este în continuare un subiect controversat, mai cu seamă că la acea vreme în Franţa se mai fabrica o ţesătură cu desen diagonal denumită nim. Pe parcursul timpului, două tipuri de material, jean şi denim, au devenit populare, ultimul fiind totuşi cel mai costisitor. Cea mai importantă diferenţă dintre ele este că denimul era ţesut cu un fir colorat (urzeală) şi altul alb (bătătura), în vreme ce jean era ţesut cu două fire colorate.
Pantalonii confecţionaţi din materialul cu pricina erau apoi vânduţi în portul genovez, pe atunci capitala Republicii Genova. Marina genoveză avea nevoie de haine care să reziste muncilor cotidiene întreprinse de marinari, de la întinsul velelor la lustruitul punţii. Iar denimul rezista la tăvăleală. Pentru a spăla hainele, echipajul le punea în plasele de pescuit şi le trăgea în siajul corăbiei. În timp, apa de mare şi soarele decolorau pantalonii, care deveneau din ce în ce mai spălăciţi.
Capsele pentru buzunare – inovaţia care intră în istorie
Istoria blugilor moderni este strâns legată de Levi (Loeb) Strauss, un emigrant bavarez ajuns în America, în 1847, împreună cu mama sa şi cele două surori. Sosit la New York, unde fratele său vitreg făcea afaceri cu ţesături şi haine, Strauss se implică în afaceri vreme de câţiva ani, iar în timpul goanei după aur decide să plece în vest, la San Francisco. Căutătorii de aur americani aveau nevoie de haine rezistente, iar Levi Strauss devine, în 20 de ani, cel mai serios comerciant care aproviziona cu marfă de bună calitate micile magazine din vest.
Continuarea pe historia.ro
