Antena 3 CNN Actualitate Surse: Fugarul Ionel Arsene a fost supus unei expertize psihiatrice. Judecătorii italieni așteaptă raportul experților

Surse: Fugarul Ionel Arsene a fost supus unei expertize psihiatrice. Judecătorii italieni așteaptă raportul experților

Politicianul Ionel Arsene a fost supus unei expertize psihiatrice, potrivit unor surse. Legiștii sunt cei care vor spune dacă acesta are probleme de sănătate care ar putea fi agravate de extrădarea și executarea pedepsei, în România.

de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Dec 2023   •   09:14

Magistrații de la Curtea de Apel din Bari au suspendat procedura de extrădare a politicianului, pentru că avocații inculpatului au cerut ca el să fie expertizat medical, pe motiv că suferă de mai multe probleme neuropshice.

Totodată, avocații politicianului spun că acesta suferă de depresie și există posibilitatea ca, în cazul în care ar ajunge într-una dintre închisorile din România, politicianul să vrea să se sinucidă.

În prezent, doctorii legiști din Italia îl supun în continuare mai multor expertize medicale, care urmează să arate dacă aceste susțineri ale avocaților sunt reale, iar ulterior se va relua procedura de extrădare.

Citește și: Fugarul Ionel Arsene va fi predat autorităţilor din România

Reamintim că fostul președinte al Consiliului Județean Neamț a fost condamnat definitiv, de instanța română, la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

În luna mai, înainte de sentință, Ionel Arsene a fugit din țară, iar la scurt timp s-a predat autorităților din Italia. 

×
Subiecte în articol: Ionel Arsene extradare
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close