Antena 3 CNN Actualitate Locale Elevă de 16 ani, înjunghiată după festivitatea de școală, pe o stradă din Sectorul 1 din București

Elevă de 16 ani, înjunghiată după festivitatea de școală, pe o stradă din Sectorul 1 din București

O adolescentă de 16 ani a fost înjunghiată astăzi, în picior, de fosta iubită a prietenului ei, pe strada Jiului din Sectorul 1 al Capitalei.

de Mia Lungu    |    05 Sep 2022   •   16:13

Polițiști din cadrul Poliției Capitalei-Secția 5 s-au autosesizat cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înțepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeași vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1. 

Polițiștii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conștientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. 

La scurt timp, a fost identificată și depistată tânăra bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia poliției.

Potrivit surselor Antena 3, adolescenta agresată a fost deja externată din spital, după ce plaga tăiată a fost cusută. Se pare că tânăra care a înjunghiat-o este fosta iubită a prietenului ei, iar conflictul a fost unul spontan.

Polițiștii Secției 5 continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

×
Subiecte în articol: injunghiata iubita sectorul 1 București
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close