Antena 3 CNN Actualitate Alertă de călătorie în Grecia, din cauza incendiilor de pădure

Alertă de călătorie în Grecia, din cauza incendiilor de pădure

Ministerul Afacerilor externe (MAE) a emis o alertă de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia, din cauza incendiilor de pădure.

Alertă de călătorie în Grecia, din cauza incendiilor de pădure
Sursa foto: GettyImages
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Apr 2024   •   20:44

MAE îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că Ministerul elen al Crizelor Climatice și al Protecției Civile a decis ridicarea nivelului de alertă la 4 - risc foarte mare de incendiu.

Astfel, în zilele de 7, 8 și 9 aprilie se așteaptă intensificări semnificative ale vântului în diferite zone ale Republicii Elene (Egeea de Nord, Attica, de care aparține capitala Atena, Evia, Insulele Ciclade, Insula Creta și sudul Peninsulei Peloponez).

Decizia a fost luată în urma consultării cu experți în meteorologie, care au analizat prognoza meteo pentru următoarele zile.

Echipe mixte de pompieri și reprezentanți ai forțelor armate sunt în alertă în aceste zone și pregătite de intervenție, inclusiv prin blocarea drumurilor, în cazul în care vor izbucni incendii.

Peste 70 de focare de incendii de vegetație s-au înregistrat sâmbătă, 6 aprilie 2024, în mai puțin de 12 ore. Acestea au fost stinse, neexistând victime datorită intervenției prompte a pompierilor și a evacuării preventive a unor sate din Insula Creta.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088). De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena (+306978996222) și al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076). Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro și http://salonic.mae.ro.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close