Antena 3 CNN Actualitate Schimbare majoră pentru minorii care au împlinit 16 ani și vor să călătorească în afara țării

Schimbare majoră pentru minorii care au împlinit 16 ani și vor să călătorească în afara țării

Schimbare majoră pentru tinerii care au împlinit 16 ani și care călătoresc în afara țării.

Schimbare majoră pentru minorii care au împlinit 16 ani și vor să călătorească în afara țării
Sursa foto: getty images
de Laura Dinu    |    28 Iun 2023   •   20:00

Tinerii care au împlinit 16 ani pot călători acum neînsoțiți, însă au nevoie de acordul părinților sau al reprezentanților legali, a decis, miercuri, Camera Deputaților.  

S-au înregistrat 277 de voturi pentru, unul contra și o abținere. 

Este vorba despre un proiect de lege care are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 248/2005, în sensul stabilirii unui nou regim de circulație în străinătate pentru minorii care au împlinit vârsta de 16 ani. 

"Prin excepţie (...), cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi", prevede proiectul. 
 
De asemenea, "prin excepţie (...), minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliţiei de frontieră o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei", mai prevede actul normativ. 

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Camera Deputaților este for decizional, scrie Agerpres

×
Subiecte în articol: calatorie
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close