Antena 3 CNN Actualitate Cum facem corect acordul lui ''al'' cu anumite funcţii pentru a nu mai face ezitări

Cum facem corect acordul lui ''al'' cu anumite funcţii pentru a nu mai face ezitări

"Doamnei Presedinte A Curţii de Conturi" sau "Doamnei Presedinte AL Curţii de Conturi"? "Doamnei Locţiitor A preşedintelui" sau "Doamnei Loctiitor AL presedintelui"? Cu cine facem acordul lui AL? Cu doamna la feminin sau cu numele funcţiei la masculin? Sunt situaţii în care aparent avem un conflict de gen şi ezităm.

Cum facem corect acordul lui ''al'' cu anumite funcţii pentru a nu mai face ezitări
de Iulia Gorgorin    |    13 Oct 2020   •   14:55

''Aaceastă problemă uneori se rezolvă foarte simplu pentru că multe nume de functii au variantă de feminin. Pe care nu stiu de ce nu o folosim, ni se pare mai oficial să folosim tot masculinul. Dar de fapt presedinte, membru, loctiitor au forme de feminin. Or, atunci când functia are si ea formă de feminin, nu mai e niciun conflict de genuri astfel incat sa ezitam, e clar ca acordul va fi la feminin.

Sunt însă şi situaţii în care nu avem formă de feminin pentru funcţie, la primar de exemplu. Şi atunci "Doamna primar" ne poate pune în dificultate.
Să revenim la primul exemplu: "Doamnei Presedinte A Curtii de Conturi" sau "Doamnei Preşedinte AL Curtii de Conturi"? Doamna feminin, preşedinte formă de masculin.

Trebuie să vedem cum se grupează sintactic elementele ca sa vedem acordul. Doamna - presedinte AL curtii de conturi: ultima parte, presedinte al curtii de conturi, reprezinta un grup. AL se raportează la grupul cu centru presedinte.

Deci acordul este la masculin: e preşedintele Curtii, nu doamna Curţii de Conturi. Dar până una alta, presedinte are forma de feminin in DOOM, deci folosim forma de feminin a functiei. Asa ca nu mai avem un conflict de gen.

O preşedintă, unei preşedinte la G-D, deci vom spune corect: "Doamnei Preşedinte A Curţii de Conturi". De aceea vă spuneam la început că unele lucruri se rezolvă repede, dacă funcţia apare la feminin.

"Doamnei Locţiitor A preşedintelui" sau "Doamnei Locţiitor AL preşedintelui"? Aceeaşi problemă, acordul lui al este cu doamna sau cu loctiitorul, la feminin sau la masculin? Rezolvarea vine la fel, avem în română femininul "locţiitoare", aşa că e simplu.

Corect este: "Doamnei Locţiitoare A preşedintelui". Dacă avem de pildă: Doamnei X, membru al Comisiei, facem acordul cu membru la masculin, dacă folosim termenul generic. Dar la fel de bine putem spune: Doamnei X, membră a Comisiei. Pentru că membru are feminin.
Sunt însă şi situaţii în care nu avem formă de feminin la numele funcţiei. La primar de exemplu. "Doamnei primar a sectorului" sau "Doamnei primar al sectorului"?
Ne raportam la acest grup sintactic: "Primar al sectorului" ca grup cu centrul primar, care va impune acordul lui AL la masculin. Asadar: Doamnei primar al sectorului.

Vă aştept ca de obicei intrebările pe Facebook. Am selectat mai multe pentru săptămâna aceasta şi aflăm răspunsurile împreuna în direct la Pe cuvânt. Aşa că daca mi-aţi scris în ultima vreme, fiţi cu ochii pe rubrică'', a spus Ana Iorga.

×
Subiecte în articol: Pe cuvant cu Ana Iorga acord gramatica
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close