Antena 3 CNN Actualitate Social Mehedinţi: Copertina unui circ s-a desprins din cauza furtunii şi a căzut peste patru persoane

Mehedinţi: Copertina unui circ s-a desprins din cauza furtunii şi a căzut peste patru persoane

Mehedinţi: Copertina unui circ s-a desprins din cauza furtunii şi a căzut peste patru persoane
Sursa foto: Foto: Pixabay,com
09 Iun 2018   •   19:26

Copertina unui circ aflat în Drobeta Turnu Severin s-a desprins, sâmbătă după-amiaza, când în interiorul acestuia se mai aflau patru persoane.

"Detaşamentul Drobeta Turnu Severin a intervenit pentru degajarea acesteia. Din cauza vântului puternic, angajatul circului a luat măsura evacuării persoanelor. În interior mai erau doar persoane, trei adulţi şi un copil, toate conştiente. Acestea au fost evaluate de echipajele medicale SMURD şi SAJ, trei dintre ele - persoane adulte, fiind transportate la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Drobeta" al judeţului Mehedinţi, Raluca Tîrcă.

Pompierii au efectuat căutări, asigurându-se că nu mai sunt alte persoane surprinse sub copertină.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: vijelie
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close