Antena 3 CNN Actualitate Turcan: PNL depune miercuri moţiune de cenzură împotriva Guvernului

Turcan: PNL depune miercuri moţiune de cenzură împotriva Guvernului

Turcan: PNL depune miercuri moţiune de cenzură împotriva Guvernului
31 Ian 2017   •   23:42

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii vor depune miercuri moţiune de cenzură împotriva Guvernului, cu privire la proiectele referitoare la justiţie adoptate de Guvern.

"Mâine depunem moţiunea de cenzură. Textul este aproape finalizat, avem semnăturile strânse", a declarat Raluca Turcan, marţi seara, pentru AGERPRES.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.

"Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor", a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la Palatul Victoria.

De asemenea, Executivul a adoptat, marţi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi, este vorba de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod Penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a spus Iordache.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: PNL Raluca Turcan motiune de cenzura
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close