Antena 3 CNN Actualitate Despăgubire istorică plătită de un asigurator român, în urma unui accident cumplit în Franța

Despăgubire istorică plătită de un asigurator român, în urma unui accident cumplit în Franța

Un asigurător din România a făcut istorie în industria asigurărilor plătind o despăgubire record în baza unei polițe RCA, în urma unui accident major care a avut loc în Franța.

Despăgubire istorică plătită de un asigurator român, în urma unui accident cumplit în Franța
Sursa foto: GettyImages
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Apr 2024   •   21:30

Accidentul, care a avut loc pe 29 octombrie 2015, a fost de o gravitate extremă. Un camion românesc, asigurat în România, care transporta autoturisme a întâmpinat probleme la sistemul de frânare şi a intrat în coliziune cu alte vehicule oprite la o stație de taxare situată pe Autostrada A8, la periferia orașului Nisa din sud-estul Franței. În total 15 vehicule au fost grav avariate și a necesitat intervenția a 70 de pompieri.

În urma impactului extrem de violent o persoană a decedat, iar alte opt au fost rănite, trei dintre acestea fiind în stare gravă. În investigația ulterioară a autorităților franceze, s-a descoperit că șoferul camionului a lovit bariera stației de taxare cu o viteză de 120 km/h.

În plus, se pare că șoferul întâmpinase probleme cu sistemul de frânare de câțiva kilometri înainte de accident. Deși nu s-au găsit dovezi de consum de alcool sau droguri în cazul șoferului, expertiza a relevat că defecțiunile la frâne au fost cauza principală a tragediei.

18 milioane de lei, despăgubire istorică plătită de un asigurător român

În urma acestui accident devastator, despăgubirile plătite de compania de asigurare Omniasig, responsabilă pentru asigurarea camionului, au ajuns la un total de aproximativ 18 milioane de lei. Cu toate acestea, procesul legal este încă în desfășurare, iar reprezentanții companiei asiguratoare continuă să se ocupe de pretențiile rămase.

"Până în momentul de față, pe acest dosar, au fost plătite despăgubiri totale de aproximativ 18 milioane de lei, din care: aproximativ 3 milioane lei sunt daune materiale și aproximativ 15 milioane de lei au fost pentru vătămări corporale și deces. Marea majoritate a solicitărilor de despăgubire în acest dosar au fost soluționate amiabil, existând însă și cazuri soluționate în instanțele din Franța. Rămân încă deschise pretențiile a două dintre persoanele vătămate”, au precizat reprezentanții asigurătorului, notează Gândul.ro. 

Această despăgubire remarcabilă reprezintă o situație fără precedent în industria asigurărilor din România. Datele oficiale disponibile arată că această despăgubire depășește de departe alte plăți efectuate în cadrul polițelor RCA în cursul anului trecut. 

Cea mai mare despăgubire RCA plătită în anul 2023, de asigurătorii români

Potrivit unei analize a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), despăgubirile plătite în 2023 au însumat aproximativ 3,1 miliarde de lei, acoperind aproximativ 292.000 de dosare de daună.

Acest număr nu include însă daunele avizate la sucursalele asigurătorilor din UE care prestează activităţi de asigurare în România pe baza dreptului de stabilire (FOE), nici la cele deschise la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în urma falimentelor City Insurance şi Euroins, şi nici dosarele de daună care sunt deschise, dar se află în rezervă. De altfel, aceste daune nu sunt incluse nici în calculul indicatorilor specifici precum rata daunei sau rata combinată care sunt prezentaţi în acelaşi raport, susţin reprezentanţii UNSAR. Cea mai mare despăgubire a avut o valoare de peste un milion de euro şi a fost achitată pentru a acoperi prejudiciile rezultate dintr-un accident produs în Italia.

×
Parteneri
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză
x close