Antena 3 CNN Actualitate Un aliment consumat de aproape toți românii are mai mult mercur decât vaccinurile

Un aliment consumat de aproape toți românii are mai mult mercur decât vaccinurile

Un aliment consumat de aproape toți românii are mai mult mercur decât vaccinurile
Sursa foto: foto: pixabay.com
30 Sep 2016   •   09:53

Curentul antivaccinare se bazează pe câteva idei contrazise de toate studiile medicale realizate până acum. Una dintre ele este legată de prezenţa mercurului în vaccinuri, scrie Adevărul.

Simin Florescu, medic primar infecţionist, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“ din Bucureşti, dă asigurări că doza de thiomersal, un compus al mercurului folosit pe post de conservant, este infimă şi nu este dăunătoare.

„Unii dintre conservanţii din vaccinuri împiedică dezvoltarea germenilor, iar ceilalţi stimulează răspunsul imun în coroborare cu antigenul sau cu celelalte substanţe imunogene conţinute în vaccinul respectiv“.

Toate vaccinurile sunt testate ani la rând, mai spune medicul infecţionist: „Se fac studii clinice strict reglementate. Nimic nu este dat în uz până când nu e clar că e bun, că nu e nociv. Şi credeţi-mă că etapele sunt extrem de stufoase, detaliate până când se dă un medicament sau un vaccin“. De altfel, derivaţi din mercur şi alte substanţe din compoziţia vaccinurilor se regăsesc şi în anumite tipuri de alimente, cum sunt mezelurile, doar că în produsele alimentare se află în cantităţi mult mai mari decât în seruri. „Un vaccin se face o dată la câţiva ani şi conţine doze infime de substanţe, doze care nu sunt dăunătoare nimănui. Pe când ce mănâncă mulţi copii în fiecare zi în toate salamurile, fast-food-urile e mult mai nociv decât ce conţine un vaccin“, subliniază specialista.

Ce conţine un vaccin nu este nociv, este benefic, este imunogen, te fereşte de o boală potenţial mortală sau care-ţi dă sechele definitive, conchide dr. Florescu. Vaccinarea nu poate fi o chestiune de opţiune personală, adaugă medicul, atâta vreme cât copilul şi părinţii trăiesc în mijlocul unei societăţi de oameni şi nu trăiesc izolaţi.

 

×
Subiecte în articol: vaccin vaccinare
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close