Antena 3 CNN Actualitate Ziua scafandrilor români, celebrată în Portul Militar din Constanţa

Ziua scafandrilor români, celebrată în Portul Militar din Constanţa

Ziua scafandrilor militari a fost celebrată la Constanţa. Momentul marchează 56 de ani de la înfiinţarea primei structuri de scafandri militari din România, în anul 1967.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Noi 2023   •   09:26

În cadrul evenimentului desfășurat în portul militar din Constanța au fost prezentate tehnici specifice scafandrilor de mare adâncime şi cele pentru neutralizarea dispozitivelor. George este din Suceava şi din 2014 a devenit instructor la centrul de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. 

"Mi-am început cariera ca pompier la 19 ani, în 2007. Datorită faptului că am făcut înot de mic copil, apoi m-am brevetat ca scafandru de intervenție", a declarat plt. adj. George Grosu, instructor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 "Este foarte greu, dar dacă te pregătești corespunzător devin mult mai uşor. Orice misiune pe care o desfășuram este grea, nicio intervenție nu seamănă cu alta", a precizat col. Cristian Amarandei, comandant ISU Dobrogea. 

În ziua dedicată scafandrilor români, cei mai curajoşi salvatori au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii de premiere care a avut loc într-o atmosferă solemnă. 

Citeşte şi: Bradul de Crăciun, adus cu o adevărată desfăşurare de forţe în Piaţa Sfatului din Braşov | "Are 73 de ani şi 23,5 de metri înălţime" 

"Fac parte din categoria şi familia salvatorilor, motiv pentru care ei trebuie să fie, atât din punct de vedere al pregătirii fizice cât şi al pregătirii psihologice. Misiunile pe care le au de executat sunt foarte dificile, cu o mare încărcătură emoţională şi atunci, pentru a depăşi impactul momentului trebuie să ai o tărie de caracter mare", a declarat col. Marian Ciulei, comandantul Centrului de Scafandri Dobrogea.

Prin acest eveniment s-a marcat împlinirea a 56 de ani de la înființarea Grupului 279 Scafandrii şi Ziua Scafandrilor Militari Civili din România.

×
Subiecte în articol: Portul Constanţa scafandru militar
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close