Antena 3 CNN Economic Auto Un autocar cu 22 de copii din Polonia, implicat într-un accident în Alba. Trei copii au fost răniţi uşor

Un autocar cu 22 de copii din Polonia, implicat într-un accident în Alba. Trei copii au fost răniţi uşor

Un autocar cu 22 de copii din Polonia, implicat într-un accident în Alba. Trei copii au fost răniţi uşor
Sursa foto: Foto: Intact Images
30 Aug 2011   •   12:16

Un autocar în care se aflau 22 de copii din Polonia a fost implicat marţea aceasta într-un accident în lanţ produs pe DN 1, între Sebeş şi Sibiu, în apropierea localităţii Câlnic din judeţul Alba.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, citat de Mediafax, autocarul înmatriculat în Polonia, în care se aflau copiii, a intrat într-un trailer care oprise şi îşi aprinsese luminile de avarie.
   
În urma impactului, un autoturism înmatriculat în Ungaria a lovit autocarul în spate, iar trei copii au fost răniţi uşor, necesitând îngrijiri medicale.
  
Luminiţa Prodan a spus că accidentul este cercetat de poliţiştii rutieri. Din primele cercetări reiese că vinovat de producerea accidentului este şoferul autocarului, care nu a păstrat distanţa faţă de trailerul care circula în faţa sa.

Cele 23 de persoane implicate în accident au ajuns la spital, se află în prezent în stare bună şi sunt investigaţi de medici.



×
Subiecte în articol: accident Alba Alba Iulia Sebes microbuz copii
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close