Antena 3 CNN Coronavirus Populația din Macao va fi testată pentru COVID, după o creștere a numărului de persoane infectate

Populația din Macao va fi testată pentru COVID, după o creștere a numărului de persoane infectate

Macao va începe duminică testarea în masă a populației pentru depistarea cazurilor de COVID, după ce în zonă s-a înregistrat o creștere a numărului de persoane infectate.

Populația din Macao va fi testată pentru COVID, după o creștere a numărului de persoane infectate
Sursa foto: Twitter/The Independent
de Alexandra Ionescu    |    19 Iun 2022   •   12:18

Autoritățile din Macao au anunțat duminică că se va da startul testării în masă a COVID-19 pentru toți rezidenții, după ce au fost descoperite peste noapte cazuri de coronavirus cu transmitere locală.

Până în prezent au fost descoperite cel puțin 12 cazuri de COVID-19 transmise local.

De asemenea, au fost luate diverse măsuri de control, inclusiv închiderea școlilor, parcurilor, muzeelor și unităților sportive începând de duminică, potrivit Mediafax.

Totodată, persoanele care părăsesc Macao trebuie să dețină un certificat cu rezultatele negative ale testului COVID în termen de 24 de ore, au precizat autoritățile.

×
Subiecte în articol: Macao COVID-19 coronavirus pandemie teste
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close