Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Elena Udrea a împlinit 50 de ani după gratii. Iubitul său, Adrian Alexandrov, primele declaraţii după vizita aniversară la puşcărie

Elena Udrea a împlinit 50 de ani după gratii. Iubitul său, Adrian Alexandrov, primele declaraţii după vizita aniversară la puşcărie

Elena Udrea a împlinit 50 de ani în detenție. În direct la Antena 3 CNN, Adrian Alexandrov a povestit cum şi-a aniversat fostul politician ziua onomastică, de ce surprize a avut parte, dar şi ce nemulţumiri are.

de Georgiana Adam    |    26 Dec 2023   •   18:45

Elena Udrea este nemulțumită că nu a fost lăsată să vină acasă de ziua ei și spune că drepturile i-au fost încălcate de mai multe ori.

”Am avut azi vizita săptămânală, care ține două ore. Am găsit-o fericită că am reușit să ajungem la ea, am venit cu cea mică. I-am cântat La mulți ani, s-au ținut în brațe. Dar e nemulțumită că aproape doi ani de zile au trecut de când este la regim deschis și nu i s-a acordat nicio zi de permisie, în măsura în care dreptul legal pe an este la 30 de zile de permisie”, a declarat Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea.

Acesta mai spune că speră ca instanța să accepte elementele noi din dosarul ”Gala Bute”.

”Trebuie să treacă prin asta. Nu știu ce mai putem face să trecem peste acest moment. Împreună cu avocații am depus și o cerere de revizuire, am rămas în contestație. Sunt destule elemente noi din partea denunțătorilor ei din dosarul Gala Bute, sperăm ca instanța să țină cont de ele”, a adăugat iubitul Elenei Udrea.

După 7 ani de procese, în anul 2022, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare pentru luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu în dosarul ”Gala Bute”.

De asemenea, fosta ministră a Turismului trebuie să restituie 8 milioane de euro despăgubiri, aproape 3 milioane de euro despăgubiri civile către Autoritatea Națională pentru Turism, dar și 600.000 de euro către Corin Boianu și 300.000 de euro către Adrian Gărdeanu.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea Adrian Alexandrov
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close