Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Antena 3 transmite live din locurile sacre ale creştinilor! Ceremonii speciale la Ierusalim în Săptămâna Patimilor

Antena 3 transmite live din locurile sacre ale creştinilor! Ceremonii speciale la Ierusalim în Săptămâna Patimilor

Săptămâna patimilor în Ţara Sfântă! Antena 3 vă arată live cum se simte cea mai mare sărbătoare a creştinătaţii, exact din locul în care s-a schimbat omenirea.

Antena 3 transmite live din locurile sacre ale creştinilor! Ceremonii speciale la Ierusalim în Săptămâna Patimilor
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Apr 2022   •   19:24

În Miercurea marea Maria Magdalena i-a spălat picioare lui Iisus cu propriile lacrimi, în semn de căinţă.

Tot astăzi, Iuda Iscarioteanul l-a vândut pe Iisus pe 30 de arginţi. Se mai numeşte şi miercurea trădării sau miercurea neagră, de aceea, tot timpul anului miercuri este zi de post.

Trimisul special al Antenei 3 la Ierusalim, Mădălina Mihalache, vă prezintă imagini din faţa foişorului unde a avut loc "Cina cea de taină" în joia mare şi a avut un invitat special - părintele Ioan Meiu, reprezentant şi preot slujitor al Patriarhiei Române.

"A fost o zi foarte frumoasă de pelerinaj pe care am petrecut-o împreună. Ne aflăm pe Sion, în faţa foişorului Cina cea de taină, un loc de o importantă deosebită pentru întreaga creştinătate, dar cu atât mai mult pentur noi, creştinii ortodocşi, care ne pregătim de Învierea Domnului. Aici s-a instituit pentru prima dată, taina sfintei liturghii. Aici s-au împărtăşit pentru prima dată ucenicii Domnului, cu trupul şi sângele Lui, atunci când Mântuitorul a frânt pâinea şi le-a dat ucenicilor şi au mâncat. Tot de aici au plecat încântări de psalmi, pe drumul acesta frumos pe care vi l-am arătat de pe Sion, prin Valea Chedronului, până în Grădina Ghetsimani, acolo unde, din păcate, Iuda, cel iubitor de arginţi l-a vâdut pe Mântuitor", a spus părintele Ioan Meiu, în exclusivitate pentru Antena 3, care a spus că în aceste zile ar trebui să ne iubim mai mult unii pe alţii şi să avem inima curată.

Vineri la ora 23, telespectatorii Antena 3 vor putea urmări o transmisiune cu totul specială, iar Mădălina Mihalache va relata despre semnificaţia şi ceremoniile din toate zilele săptămânii patimilor.

×
Subiecte în articol: ceremonii Ierusalim Ierusalim
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close