Antena 3 CNN Externe Averea secretă a lui Putin: apartamente de lux și misterul fetiței din Monte Carlo

Averea secretă a lui Putin: apartamente de lux și misterul fetiței din Monte Carlo

Pandora Papers dezvăluie tranzacțiile și averile ascunse ale unor persoane apropiate de Vladimir Putin. Deși liderul de la Kremlin nu apare în niciun document, oameni din anturajul lui au devenit peste noapte proprietari ai unor case de comerț, sau imobile de lux și iachturi, fără a fi propriu-zis oameni de afaceri. Acesta e cazul și Svetlanei Krivonogikh, cu care Putin ar avea o fiică.

Averea secretă a lui Putin: apartamente de lux și misterul fetiței din Monte Carlo
Sursa foto: Twitter/The Guardian
de Alexandra Ionescu    |    04 Oct 2021   •   11:06

Se știu foarte puține lucruri despre relația lui Putin cu Svetlana Krivonogikh. Ea constă mai mult în speculații, mai ales că liderul de la Kremlin este foarte discret în ceea ce privește viața lui personală. El și soția sa, Lyudmila, cu care are două fiice, Masha și Katerina, au divorțat în 2013.

Ce se știe despre Svetlana este că provine dintr-o familie modestă care, în epoca sovietică împărțea un apartament comun, cu o singură baie și o bucătărie cu alte cinci familii. Ea a urmat cursurile unei facultăți de management și a lucrat ca agent de curățenie într-un magazin. Apoi, la sfârșitul anilor 1990, Svetlana Krivonogikh pare să fi dobândit un binefăcător: Vladimir Putin.

(foto: Svetlana Krivonogikh)

În 2003 a avut loc o tranzacție secretă. Locația: Monaco, un paradis fiscal asociat cu bogații lumii. Mai exact, un bloc exclusivist, cu un cazino la ultimul etaj. Un apartament și-a schimbat proprietarul. Un notar local a semnat acordul. Prețul de achiziție: 3,6 milioane euro. Cumpărătorul a obținut de acești bani un apartament de lux la etajul patru, două locuri de parcare, un depozit și dreptul de a utiliza piscina din complexul Monte Carlo Star.

Krivonogikh, în vârstă de 46 de ani a devenit proprietara acestui apartament, printr-o companie offshore, creată la doar câteva săptămâni după ce a dat naștere unei fiice, despre care se crede că ar fi a lui Vladimir Putin. 

Luiza Rozova, care anul acesta a împlinit 18 ani a alimentat speculațiile legate de paternitatea sa

Asemănarea cu Putin este izbitoare, și aceasta a refuzat să confirme, sau să infirme zvonurile cum că acesta i-ar fi tată. În acte, locul tatălui este lăsat gol, dar numele ei mijlociu, “Vladimirovna,” este un patronim ce însemană ”fiica lui Vladimir”. Pe contul acesteia de Instagram, unde are mai mult de 83.000 de urmăritori, are trecut numele ”Rozova Luiza V.”.

(foto: Luiza Rozova)

Cumpărătorul apartamentului de lux din Monaco a rămas până acum un mister. Oficial, acesta era o companie offshore înregistrată în Insulele Virgine Britanice (BVI), Brockville Development Ltd.

Aceasta este la rândul său deținută de alte două entități înregistrate în Panama: Sefton Securities și, mai târziu, Radnor Investments SA. Era ca un fel de matrioșcă, cu beneficiarul final ascuns sub alte, și alte păpuși, care se deschid din ce în ce mai greu. 

Cei care au fost implicați în tranzacția bunurilor din Monte Carlo pentru Krivonogikh și-au luat toate măsurile ca să se asigure că numele și statusul acesteia nu apar în vreunul dintre dosarele publice.

Pe 2 aprilie 2003, la fix o lună după ce fiica Svetlanei s-a născut, o companie petrolieră numită Brockville Development Ltd. a fost încorporată pe insula Tortola din Caraibe. Câteva luni mai târziu, această companie a cumpărat apartamentul din Monaco cu 3,6 milioane de euro, preț care astăzi,ajunge la 6 milioane de dolari.

Apartamentul din Monaco este doar unul dintre bunurile de lux acumulate de Krivonogikh după ce și-ar fi început relația cu Putin. Resorturi de ski, iachturi, un cont impresionant într-o bancă elvețiană și apartamente în Sank Petersburg, sunt dar câteva dintre posesiunile acesteia.

Nu există niciun indiciu că această avere personală ar fi vreo moștenire de familie, potrivit The Washington Post.

În primul său mandat de la Kremlin, Putin a declarat în mod public războiul împotriva oligarhilor. El a criticat oamenii de afaceri care au făcut averi în anii 1990. În ultimii ani, Putin a spus că magnații ruși care își ascund averile în paradisuri fiscale nu sunt patrioți.

Între timp, Kremlinul a calificat drept nefondate informaţiile publicate

„Aici avem pur şi simplu de a face cu un ansamblu de alegaţii cu totul nefondate (…) Când vor exista materiale serioase, bazate pe lucruri sau făcând referire la lucruri serioase, atunci vom lua cunoştinţă de interes”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Nu înţelegem cum pot fi considerate aceste informaţii ca fiabile”, a adăugat el, potrivit AFP.

 

×
Subiecte în articol: pandora papers avere monaco Monte Carlo
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close