Antena 3 CNN Externe Franţa a cerut din nou explicaţii Statelor Unite, în timp ce Mexic a anunţat o anchetă cu privire la spionajul american

Franţa a cerut din nou explicaţii Statelor Unite, în timp ce Mexic a anunţat o anchetă cu privire la spionajul american

Franţa a cerut din nou explicaţii Statelor Unite, în timp ce Mexic a anunţat o anchetă cu privire la spionajul american
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    23 Oct 2013   •   13:12

Parisul a cerut din nou, marţi, explicaţii din partea Washingtonului în legătură cu vastul program de spionaj al NSA, în timp ce Mexicul a anunţat o anchetă „exhaustivă", dar şi convocarea ambasadorului Statelor Unite, informează AFP, citată de Mediafax.

„Nu cred că trebuie să ne îndreptăm spre o escaladare" a situaţiei, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Najat Vallaud-Belkacem.

Cu toate acestea, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a reiterat nemulţumirea Franţei în privinţa acestui subiect: „Spionajul la scară largă practicat de americani în ţările aliate este inacceptabil”.

De asemenea, Fabius a precizat că ministerul pe care îl conduce a luat deja măsuri: „Am hotărât să securizăm un anumit număr de comunicaţii”.

Luni seară, secretarul de stat american, John Kerry, a încercat să liniştească „vechiul aliat” al SUA, spunând că „reexaminăm în acest moment modalitatea de a colecta informaţii. Scopul nostru este să găsim cel mai corect mijloc între protejarea vieţii private şi securitatea cetăţenilor noştri”.

Tot luni, preşedintele francez, Francois Hollande, a avut o convorbire telefonică cu omologul său american, Barack Obama, în care şi-a exprimat „profunda dezaprobare” faţă de „practicile inacceptabile” ale aliatului său.

Obama a oferit asigurări că „anumite” dezvăluiri au „deformat" activităţile NSA, chiar dacă „altele le ridică întrebări legitime prietenilor şi aliaţilor noştri despre modul de utilizare a capacităţilor de supraveghere”.

În acelaşi timp, directorul serviciilor americane de informaţii a afirmat, marţi, că unele informaţii publicate de Le Monde conţin informaţii „inexacte şi înşelătoare privind activităţile serviciilor americane de informaţii”.

Anchetă „exhaustivă” în Mexic


Ministrul mexican de Interne, Osorio Chong, a anunţat, marţi seara, că Mexico va efectua o anchetă „exhaustivă” asupra activităţilor de spionaj ale Statelor Unite.

„Preşedintele a ordonat să efectuez o anchetă care va urma să stabilească dacă există dovezi” privind spionajul american şi dacă cetăţeni sau funcţionari mexicani au fost implicaţi în aceste activităţi, a declarat Chong.

Potrivit ministrului mexican, după ce Enrique Pena Nieto a preluat funcţia de preşedinte, în decembrie 2012, Guvernul „a examinat şi consolidat mecanismele de securitate ale comunicaţiilor utilizate de preşedinte şi de toate serviciile de securitate ale Guvernului”.

Şeful diplomaţiei mexicane, Jose Antonio Meade, a anunţat convocarea ambasadorului Statelor Unite, care va trebui să ofere explicaţii în legătură cu activitatea NSA de supraveghere a e-mailurilor fostului preşedinte Felipe Calderon.

Pe de altă parte, pe 5 septembrie, preşedintele Pena Nieto a oferit asigurări că Obama i-a promis să iniţieze o anchetă cu privire la acuzaţiile de efectuare a unor activităţi de spionaj în timpul campaniei prezidenţiale mexicane din 2012.

„Astăzi, în contextul acestor noi elemente şi a unui răspuns insuficient şi inadmisibil, Guvernul Mexicului ţine să sublinieze foarte ferm necesitatea deschiderii anchetei, care a fost promisă de către preşedintele Obama, şi extinderii ei, cu includerea ultimelor informaţii", a anunţat, marţi, Meade, la Geneva.

El a mai cerut ca ancheta să fie încheiată într-o „într-o perioadă scurtă de timp”, pentru a stabili cine sunt eventualii responsabili de aceste activităţi de spionaj.

×
Subiecte în articol: Franta Mexic NSA ancheta
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close