Antena 3 CNN Externe Kate, prințesa de Wales, urmează un tratament împotriva cancerului | "Sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi"

Kate, prințesa de Wales, urmează un tratament împotriva cancerului | "Sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi"

Kate Middleton a anunţat că urmează un tratament împotriva cancerului. Ea susține că se află în primele etape ale tratamentului, după ce în urma unor analize s-a descoperit că are cancer.

Kate, prințesa de Wales, urmează un tratament împotriva cancerului | "Sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi"
Sursa foto: Hepta | Alpha Press
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Mar 2024   •   20:29

Într-o declarație video, Prințesa de Wales spune că a fost un "șoc uriaș" după "câteva luni incredibil de grele", conform BBC. Dar ea a transmis un mesaj pozitiv, spunând: "Sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi".

Detaliile bolii nu au fost dezvăluite, dar Palatul Kensington spune că este încrezător că prințesa se va recupera complet. În declarația prințesei se explică faptul că atunci când a fost operată la abdomen în ianuarie, nu se știa că are cancer.

"Cu toate acestea, testele efectuate după operație au constatat că a fost prezent cancerul. Prin urmare, echipa mea medicală m-a sfătuit să urmez un ciclu de chimioterapie preventiv și acum mă aflu în primele etape ale acestui tratament", a declarat prințesa.

Catherine a spus că recuperarea după operația suferită în ianuarie, pentru o afecțiune care nu a fost dezvăluită, a durat ceva timp, iar prioritatea este acum liniștirea familiei sale.

"William și cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa și gestiona acest lucru în privat, de dragul tinerei noastre familii".

Ea a spus că familia are acum nevoie de timp, spațiu și intimitate. Catherine și prințul William nu sunt acum așteptați să apară alături de familia regală în duminica Paștelui, iar prințesa nu va reveni mai devreme la îndatoririle oficiale.

Palatul a mai spus că absența bruscă a prințului William de la o slujbă comemorativă de la sfârșitul lunii februarie a fost din cauza descoperirii diagnosticului de cancer al lui Catherine.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close