Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban, despre modificarea statului partidului: A fost votată doar o propunere care urmăreşte îmbunătăţirea performanţei electorale

Ludovic Orban, despre modificarea statului partidului: A fost votată doar o propunere care urmăreşte îmbunătăţirea performanţei electorale

Ludovic Orban, despre modificarea statului partidului: A fost votată doar o propunere care urmăreşte îmbunătăţirea performanţei electorale
30 Iul 2018   •   18:42

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că în cadrul Biroului Politic Naţional a fost votată o modificare a Statutului partidului care prevede ca preşedinţii de filiale judeţene să poată fi demişi cu jumătate plus unu din numărul membrilor din Birou.

“Încă nu s-a modificat Statutul, a fost votată o propunere în BPN. Este o propunere care urmăreşte o mai bună capacitate pentru BEx de a putea îmbunătăţi performanţa electorală a partidului, mai ales în acele filiale în care, în mod evident, nu se respectă deciziile partidului, campaniile naţionale ale partidului sau obiectivele electorale”, a declarat Ludovic Orban.

Propunerea de modificare a Statutului a fost adoptată cu 32 de voturi “pentru” şi 17 “împotrivă” şi şase abţineri, scrie news.ro.

Potrivit unor surse din PNL, au votat împotriva acestei propuneri liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, liderul de la Ilfov, Marian Petrache, fostul deputat Hubert Thuma, liderul filialei de la Prahova, Iulian Dumitrescu, liderul de la Galaţi, George Stângă, senatorul Cristian Chirteş, Cozmanciuc, senatoarea Alina Gheorghiu, liderul filailei Teleorman, Eugen Pîrvulescu, liderul filailei Giurgiu, Marin Anton, şi liderul de la Călăraşi, Daniel Drăgulin.

 

×
Parteneri
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală
x close