Antena 3 CNN Economic Biz News FITCH: Economiile dezvoltate vor cunoaşte cea mai gravă recesiune de după 1945

FITCH: Economiile dezvoltate vor cunoaşte cea mai gravă recesiune de după 1945

FITCH: Economiile dezvoltate vor cunoaşte cea mai gravă recesiune de după 1945
05 Noi 2008   •   10:19

Economiile cele mai avansate ale lumii - Statele Unite, Marea Britanie, zona euro şi Japonia - vor înregistra în 2009 cea mai mare scădere a produsului intern brut (PIB) de la Al Doilea Război Mondial, potrivit unui raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch.
La nivel agregat, produsul intern brut va scădea în aceste ţări cu 0,8% în 2009, faţă de o creştere cu 1,1% estimată pentru 2008, menţionează analiştii de la Fitch, care argumentează că înăsprirea condiţiilor de creditare, scăderea consumului populaţiei şi a investiţiilor companiilor vor afecta în acelaşi timp economiile avansate. PIB-ul mondial va creşte cu doar 1% în 2009, în cel mai lent ritm de la începutul anilor '90, comparativ cu o medie de 3,5% în ultimii cinci ani.
Recesiunea din ţările dezvoltate, corelată cu preţurile mai mici ale mărfurilor şi diminuarea fluxurilor internaţionale de capital, va determina o temperare semnificativă a creşterii şi în ţările emergente, însă majoritatea vor evita o recesiune propriu-zisă, scrie Newsin.
Agravarea rapidă a crizei creditelor din ultimele două luni şi dovezile din ce în ce mai clare ale diminuării consumului populaţiei, revizuirea planurilor de investiţii ale companiilor şi temperarea creşterii comerţului mondial explică deteriorarea estimărilor Fitch, comparativ cu raportul anterior, din 4 iulie.
Aceste elemente contrabalansează efectele pozitive pe care ieftinirea mărfurilor le-a adus economiilor avansate. Recesiunea determinată de reducerea ofertei de creditare este un teritoriu încă neexplorat pentru economia mondială şi există puţine posibilităţi de a face paralele istorice, pentru a evalua posibila profunzime sau durată a crizei. Cu toate acestea, majorarea agresivă a ofertei de lichiditate a băncilor centrale de la începutul lui septembrie, corelată cu injecţii semnificative de capital în sistemele bancare american şi european vor împiedica o concretizare a scenariului cel mai pesimist, referitor la o deflaţie amplă, cred analiştii de la Fitch.
Extinderea recentă a crizei creditelor spre pieţele emergente împinge companiile din economiile avansate să-şi schimbe strategiile de vânzări în ţările în curs de dezvoltate, pe măsură ce scade consumul populaţiei din Statele Unite. Turbulenţele vor afecta şi investiţiile.
Fitch estimează, de asemenea, o temperare a creşterii economice în China la 7% în 2009, cea mai scăzută rată din ultimii aproape 20 de ani.
Cu toate acestea, Fitch estimează că în Brazilia, Rusia, India şi China va fi înregistrată o creştere medie de 5,7%, reflectând flexibilitatea politicilor, soliditatea financiară şi elemente structurale.
Antena3.ro

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close