Antena 3 CNN Economic Biz News Business Salvarea băncilor europene va costa 1.700 miliarde euro

Salvarea băncilor europene va costa 1.700 miliarde euro

Salvarea băncilor europene va costa 1.700 miliarde euro
13 Oct 2008   •   23:07

Marile state din Uniunea Europeană au stabilit luni planurile naţionale de salvare a băncilor, ce se vor ridica la circa 1700 miliarde de euro pentru recapitalizare sau garantarea finanţării.
După summitul de la Paris, cifrele puse cap la cap arată că reinstaurarea încrederii în bănci şi într-un sistem financiar pe cale să se scufunde va fi destul de scumpă.
Germania a anunţat că va aloca 480 miliarde euro, Franţa 360 miliarde, Olanda 200 miliarde, Spania şi Austria 100 miliarde fiecare, Portugalia 20 miliarde. Aceste cifre de la statele din zona euro se adună celor de la planul britanic - 380 miliarde euro. De asemenea, Italia a anunţat că va cheltui "atât cât este necesar" pentru băncile sale.
?Trebuie deblocată piaţa interbancară. Banii nu mai circulă?, a comentat şeful statului francez, ţară ce deţine preşedinţia UE, scrie AFP. În timpul summitului de la Paris, cele 15 ţări din zona euro au stabilit un plan de acţiuni pe două canale: posibila intrare a statelor în acţionariatul băncilor în dificultate şi garantarea de către guvern a împrumuturilor interbancare.
În acest fel, toate planurile naţionale vor respecta aceste două axe. În Germania, 400 miliarde vor securiza piaţa interbancară iar 80 vor servi la recapitalizare. În Franţa, Nicolas Sarkozy a pus pe masă 320 miliarde pentru piaţa interbancară şi 40 miliarde pentru recapitalizare.
Bursele Europene, care au ieşit din săptămâna cea mai neagră din istorie, au câştigat peste 11% la Paris şi Frankfurt şi 8 proente la Londra în ziua de luni.
Răspunsul european la criza financiară este ecoul la planul Paulson din SUA, estimat la 700 miliarde de dolari. Cu toate acestea, inspiraţia a venit de la Londra, unde premierul Gordon Brown a fost primul care a propus acest pachet de măsuri.
Planul european se dovedeşte a fi de trei ori mai scump decât cel din SUA. Spre comparaţie, prin planul american guvernul este împuternicit să achiziţioneze active cu probleme în valoare de 700 miliarde dolari (aproximativ 515 miliarde euro) de la instituţii financiare. Sectorul american al serviciilor financiare ar putea fi obligat să plăteasca guvernului Statelor Unite pentru orice pierdere înregistrată în legătură cu planul de salvare. Cele 700 miliarde dolari ar urma să fie puse la dispoziţie în trei etape, începând cu o suma iniţială de 250 mld. dolari. În principiu, Congresul ar putea bloca eliberarea sumei finale de 350 miliarde de dolari.
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close