Antena 3 CNN Economic Biz News Business Străinii investesc mai puţin în România faţă de anul trecut

Străinii investesc mai puţin în România faţă de anul trecut

Străinii investesc mai puţin în România faţă de anul trecut
16 Iun 2010   •   16:29

Investiţiile directe au scăzut cu 36% în primele patru luni ale lui 2010. De asemenea, BNR anunţă că deficitul de cont curent a urcat cu 40,3% în primele patru luni ale anului.

Investiţiile străine au totalizat în primele patru luni 1,135 miliarde de euro, cu 36% mai puţin faţă de perioada similară din 2009, când capitalul străin ajungea la aproape 1,800 miliarde de euro. Potrivit unei analize făcute de BNR cei mai mulţi bani au venit în  aprilie, respectiv 381 milioane de euro, iar cei mai puţini în februarie. Scăderea de anul acesta vine după aceeaşi tendinţă de diminuare a investiţiilor de anul trecut, când cifra s-a redus la jumătate faţă de 2008.

Potrivit BNR şi deficitul contului curent s-a plasat în primele patru luni la 2,06 miliarde euro, ceea ce înseamnă o urcare cu 40,3% faţă de anul trecut.

De asemenea, datoria externă pe termen mediu şi lung a României a fost la 30 aprilie de 70,474 miliarde euro , în creştere cu 7,4% faţă de finele anului trecut. Pe de altă parte, datoria externă pe termen scurt a crescut cu 10,4% la finele lui aprilie.

Antena3

×
Subiecte în articol: investitii straine BNR
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close