Antena 3 CNN Timp liber Film CEO-ul worldwide al Effie vine la București să prezideze jurizarea EFFIE 2015

CEO-ul worldwide al Effie vine la București să prezideze jurizarea EFFIE 2015

CEO-ul worldwide al Effie vine la București să prezideze jurizarea EFFIE 2015
04 Mai 2015   •   15:15

Neal Davies, Președintele și CEO-ul EFFIE Worldwide încă din mai 2014, va fi prezent în București, la jurizarea și gala de decernare a premiilor EFFIE 2015.

Davis are în spate o carieră de aproape 25 de ani în marketing, atât din poziție de client, cât și de om de agenție, având de-a lungul timpului poziții de conducere în cadrul Kodak, Simons Palmer, TBWAChiatDay, McCann și Naked Communication.

“Sunt onorat să iau parte la EFFIE România. Sunt foarte mândru de toți partenerii pe care îi avem în jurul lumii și sunt încântat că prietenii noștri din România m-au invitat la cea de-a 12-a gală organizată aici.

Rolul EFFIE pe scena mondială este unul important – noi oferim spațiul unde liderii industriei din ambele tabere, atât client, cât și agenție, se reunesc pentru a face schimburi de experiență și expertiză și pentru a evalua munca colegilor după importantul criteriu: << A avut rezultate?>>.

Pe scurt, eficiența este pentru marketing ceea ce golurile reprezintă în fotbal și de aceea EFFIE este mândru să se situeze în epicentrul industriei”, declară Neal Davies.

Juriul din acest an va avea peste 45 de specialiști ȋn comunicare, reprezentanți ai clienților, ai agențiilor de publicitate, de research și CEO ai grupurilor de comunicare.

Mai multe detalii sunt oferite pe site-ul competiției: www.effie.ro

EFFIE Awards este un festival internaţional sub licenţă EFFIE Worldwide, Inc. EFFIE Awards a fost lansat în 1968, in SUA. Romanian EFFIE Awards este un eveniment de marcă al industriei de marketing şi comunicare, organizat de International Advertising Association România (IAA România), în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) şi implementat de The Institute.
Lista câștigătorilor Romanian EFFIE Awards 2014 este disponibilă pe www.effie.ro.

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close