Antena 3 CNN Travel Istanbul, la pas, pe urmele istoriei, în orice anotimp

Istanbul, la pas, pe urmele istoriei, în orice anotimp

O călătorie la Istanbul poate fi alegerea ideală pentru o excursie sau o vacanță, în orice moment al anului.

Istanbul, la pas, pe urmele istoriei, în orice anotimp
Sursa foto: Cati Sandu
de Diana Scarlat    |    04 Ian 2023   •   10:19

Se poate ajunge atât cu avionul, cât și cu autocarul sau cu mașina personală, în grupuri organizate sau pe cont propriu, iar ofertele sunt pentru toate gusturile și toate buzunarele.

O excursie cu avionul la Istanbul poate costa între 350 de euro de persoană pentru trei nopți de cazare și 450 de euro de persoană pentru patru nopți, la un hotel de patru stele, iar cu autocarul, puțin peste 200 de euro de persoană, pentru cinci nopți de cazare, cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele, cu vizitarea celor mai importante obiective turistice. Prețurile diferă în funcție de agenția de turism care lansează ofertele, dar se poate face rezervarea și pe platformele online sau direct la hoteluri. De obicei, cele mai avantajoase oferte sunt la agențiile de turism.

Comercianții și cafenelele dau culoare, la orice oră din zi sau din noapte, orașului istoric prin care au trecut cele mai importante civilizații ale ultimelor trei milenii. Turcii știu foarte bine să-și atragă turiștii și își răsfață clienții cu cele mai apetisante mâncăruri, prăjituri și băuturi. Preparatele tradiționale sunt la mare căutare peste tot, fiind și delicioase, nu doar fotogenice pentru postările pe rețelele de socializare.

Cele mai vizitate obictive turistice sunt Hagia Sophia, Palatul Topkapi, Moscheea Albastră și Palatul Dolmabahce, iar din Istanbul se poate pleca spre Insula Buyukada, cu feribotul, chiar din centrul orașului. Este un paradis verde, cu pini și mănăstiri, flori și case de lemn din secolul al XIX-lea, iar mașinile sunt interzise pe străduțele înguste care au ținut timpul pe loc.

Hagia Sofia este un monument deosebit mai ales prin istoria sa. A fost biserică ortodoxă, ridicată în timpul domniei împăratului Iustinian (527-565), a devenit catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol în anul 565, apoi, din anul 1453 a fost transformată în moschee, astăzi fiind Marea Moschee Ayasofya. În anul 1935 a fost transformată în muzeu, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO în 1985. Din anul 2020 a redevenit moschee, prima rugăciune având loc la 24 iulie, în prezența președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Sabia lui Ștefan cel Mare din palatul sultanilor

Foarte aproape de Marea Moschee Ayasofya se poate vizita Palatul Topkapi, cel mai important punct al orașului, marele palat al sultanilor otomani. Pe lângă arhitectura spectaculoasă, și priveliștea din interiorul palatului este magnifică, având vedere la Cornul de Aur, Marea Marmara și Bosfor, unde în vremurile bizantine era acropola Constantinopolului. Și sala armelor este spectaculoasă, aici aflându-se și sabia lui Ștefan cel Mare, făcută din oțel de Toledo, pe care domnitorul Moldovei a primit-o după bătălia de la Vaslui, din partea papei Sixt al VI-lea, în semn de recunoaștere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creștinătății.

Nu există niciun fel de dubiu cu privire la autenticitatea sabiei, dar a rămas până azi un mister în legătură cu prezența acesteia în Turcia. Unii istorici spun că domnitorul Moldovei și-ar fi predat sabia atunci când a fost învins. Altă variantă este cea a unui jaf, iar alta ar fi că sabia a ajuns la turci la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, pentru că după ce fiul lui Ștefan cel Mare a pierdut domnia, s-a refugiat în Transilvania, iar turcii au jefuit tezaurul Moldovei, luând cu ei și sabia expusă astăzi în Palatul Topkapî. Palatul care a fost reședința sultanilor otomani timp de aproximativ de patru secole este pe lista Patrimoniul mondial UNESCO.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Trebuie vizitat și Palatul Dolmabahce, din cartierul Beșiktaș, pe coasta europeană a strâmtorii Istanbul, care a fost principalul centru administrativ al Imperiului Otoman în perioada 1856-1887, apoi din 1909 până în 1922. Un alt obiectiv turistic ce nu trebuie ratat este Moscheea Albastră, construită între anii 1609 și 1616, în timpul domniei sultanului Ahmed I. Acesta și-a dorit să ridice o moschee mai mare și mai frumoasă decât Hagia Sophia, iar cele două monumente sunt și astăzi în competiție, din punct de vedere turistic.

Pentru cei care petrec mai multe zile în capitala Turciei, este recomandată și o excursie în partea europeană, la Edirne – vechiul Adrianopol, orașul întemeiat de împăratul roman Hadrian. A intrat în istorie și este important pentru români deoarece aici s-a încheiat Pacea de la Adrianopol, iar în urma tratatului ruso-turc din 1829, s-a desființat monopolul turcesc asupra comerțului Țării Românești și Moldovei.

×
Subiecte în articol: Istanbul
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close