Antena 3 CNN Actualitate 10 tone de alimente donate de Poşta Română pentru trei sate din Buzău

10 tone de alimente donate de Poşta Română pentru trei sate din Buzău

10 tone de alimente donate de Poşta Română pentru trei sate din Buzău
Sursa foto: Foto: Agerpres
24 Feb 2012   •   20:41

Aproape zece tone de alimente şi produse de strictă necesitate din partea Companiei naţionale Poşta Română au ajuns vineri la peste 600 de familii din trei sate înzăpezite din judeţul Buzău, informează Agerpres.

Cele trei localităţi din zona de munte a judeţului Buzău - Grebănu, Costomiru, comuna Pardoşi şi Pleşeşti, comuna Podgoria, au fost grav afectate de căderile masive de zăpadă, iar donaţiile au fost colectate în cadrul campaniei 'Omenia topeşte nămeţii'.

Potrivit unui comunicat al Servicului de relaţii publice al CN Poşta Română, pentru judeţul Buzău au fost colectate aproape zece tone de alimente, din care o tonă de ulei, 1.500 litri de apă şi sucuri îmbuteliate, o tonă de conserve şi peste o tonă de făină, mălai, orez, dulciuri, dar şi alte produse necesare oamenilor aflaţi în nevoie.

'Este un ajutor de suflet pentru sutele de familii înzăpezite în nămeţi de peste trei metri înălţime timp de aproape trei săptămâni, izolate de lumea civilizată şi fără nici o posibilitate de aprovizionare cu alimente de strictă necesitate', a declarat primarul comunei Podgoria Constantin Baciu.

Aceasta nu este prima acţiune caritabilă a Poştei Române, campania făcând parte dintr-o serie de astfel de proiecte pentru colecte publice, fiind în tradiţia poştaşilor ajutorarea semenilor aflaţi în dificultate.

În august 2010, în cadrul campaniei de întrajutorare 'Furia apelor oprită cu suflet', poştaşii au reuşit să strângă mai multe tone de alimente şi bunuri materiale pentru sinistraţii din zonele afectate de inundaţii.

×
Subiecte în articol: alimente Posta Romana
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close