18 decembrie 1989: Timişoara arăta precum un oraş sub stare de asediu

 

Urmele măcelului de peste noapte erau vizibile mai peste tot. În centrul oraşului, pavajul era acoperit de cenuşă şi cioburi de sticlă, iar urmele de sânge marcau locurile unde oamenii au căzut sub gloanţele forţelor de represiune. 

 

La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu pleca într-o vizită oficială în Teheran. Atunci, pentru prima dată, deasupra României şi a Mării Negre aeronava prezidenţială era escortată de patru avioane de vânătoare.

 

La Timişoara, militari ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului de Interne asigurau paza Comitetului judeţean PCR şi a altor obiective strategice din oraş. 

 

Muncitorilor ajunşi la lucru, în marile întreprinderi din oraş, li se spune că armata a intervenit pentru a-i împrăştia pe huliganii care au devastat oraşul. Porţile fabricilor sunt păzite, iar oamenii ameninţaţi, pentru a le induce o stare de frică. Este instaurată legea marţială prin care se interzice circulaţia în grupuri mai mari de două persoane.

 

Cu toate acestea, un grup de tineri se adună la intrarea în Catedrala Mitropolitană, agită steaguri tricolore, cu stema Republicii Socialiste România decupată, şi intonează "Deşteaptă-te, române!". 

 

Se scandează "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara !". Forţele de ordine deschid focul, cad morţi şi răniţi.

 

Trecătorii încep să li se alăture dar, în scurt timp, transportoare blindate se îndreaptă spre catedrală, iar soldaţii formează un cordon, gata să tragă. Se aruncă grenade lacrimogene, se trag focuri de avertisment, după care, dintr-un TAB care trece în viteză prin faţa catedralei se deschide focul în plin. Cei de pe treptele catedralei cad seceraţi de gloanţe, morţi sau răniţi.

 

În noaptea de 18 spre 19 decembrie, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal în timpul represiunii din zilele precedente sunt sustrase de la morga Spitalului Judeţean, duse la Bucureşti şi arse la crematoriul Cenuşa, în încercarea autorităţilor de a ascunde adevărul.

 

Mulţi îşi mai aduc aminte de celebrele vorbele lui Niculai Constantin Munteanu: e un început în tot sfârşitul.