Antena 3 CNN Actualitate Anchetă la o firmă din Oradea, după ce o tânără a avortat pentru că nu a fost lăsată să se ducă la spital

Anchetă la o firmă din Oradea, după ce o tânără a avortat pentru că nu a fost lăsată să se ducă la spital

Anchetă la o firmă din Oradea, după ce o tânără a avortat pentru că nu a fost lăsată să se ducă la spital
Sursa foto: spital
30 Apr 2010   •   17:04

Conducerea unei fabrici din Oradea este anchetată, după ce o angajată susţine că a avortat pentru că şeful ei nu a lăsat-o să se ducă la spital. Tânăra, în vârstă de 21 de ani, spune că nu a fost lăsată să meargă la Urgenţe atunci când a anunţat că îi este rău şi că din această cauză a suferit un avort spontan, informează Mediafax.

"M-am dus la serviciu ca de obicei. Nu ştiam că sunt însărcinată. Vinerea trecută, pe la ora 8.00, l-am anunţat pe maistru că mă doare burta şi îmi este rău şi să îmi cheme un taxi, să mă duc la spital, dar nu m-a lăsat, că nu mai era om pe bandă", a declarat Felicia Tomuţa.

Tânăra a povestit că, trei ore mai târziu, după ce a început să sângereze abundent, colegii săi au chemat ambulanţa. Aceasta a fost transportată de urgenţă la maternitatea din municipiu.

"La spital am aflat că sunt însărcinată, dar medicul care era de gardă mi-a spus că este prea târziu şi că în proporţie de 90 % voi pierde copilul".

În cele din urmă, medicii au fost nevoiţi să întrerupă sarcina, iar tânăra a stat internată cinci zile în spital.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor (ITM) a început o anchetă la o fabrica de încălţăminte din Oradea la care lucra tânăra. "Suntem în cursul unei verificări, ancheta este în curs de derulare. (...) Este greu de spus ce sancţiuni ar putea fi aplicate angajatorului. A declarat şeful ITM Bihor, Simona Iancu.

Reprezentanţii firmei de încălţăminte au declarat că vina nu aparţine în niciun fel companiei. "Ţinem să precizăm că doamna Tomuţa nu a anunţat societatea înainte de incident de nicio problemă medicală sau de o eventuală stare de graviditate (...) Societatea a acţionat în mod legal raportat la nefericitul incident şi nu se consideră culpabilă în niciun fel de cele întâmplate", a declarat avocatul companiei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: avort spital firma Oradea
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close