Antena 3 CNN Actualitate Avocaţii lui Diaconescu acuză OPSPI şi Eximbank că au transmis presei informaţii confindenţiale

Avocaţii lui Diaconescu acuză OPSPI şi Eximbank că au transmis presei informaţii confindenţiale

Avocaţii lui Diaconescu acuză OPSPI şi Eximbank că au transmis presei informaţii confindenţiale
Sursa foto: Foto: Intact Images
27 Sep 2012   •   18:40

OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie - n.r.) sau EximBank au transmis presei un document confindenţial care arată că o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, iar prin această acţiune cele două instituţii vor să îl discrediteze pe patronul OTV, susţine avocatul Daniel Fenechiu, informează Mediafax.

"Astăzi (joi - n.r.), OPSPI şi Eximbank au primit un document confidenţial, care până la urmă a ajuns în presă. Este un fapt grav şi este a doua oară când se întâmplă. În opinia lui Dan Diaconescu, transmiterea către presă a acestui document denotă tendinţa evidentă că statul vrea să blocheze tranzacţia privind Oltchim şi să arunce în derizoriu acţiunile lui Dan Diaconescu", a declarat joi avocatul Daniel Fenechiu, unul dintre reprezentanţii legali ai patronului OTV.
   
Presă a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.
   
"Dezvăluirea către presă a documentelor confindenţiale denotă clar că se doreşte politizarea aestor negocieri", a mai spus Fenechiu.
   
Diaconescu a câştigat vineri licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
   



×
Subiecte în articol: Dan Diaconescu
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close