Antena 3 CNN Actualitate Bujorul a fost declarat Floare Naţională a României

Bujorul a fost declarat Floare Naţională a României

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care bujorul este declarat Floare Naţională a României.

Bujorul a fost declarat Floare Naţională a României
Sursa foto: Facebook/ Rezervatia de bujori Troianul/ Lidia Visan
de Silvia Preda    |    27 Sep 2022   •   16:15

S-au înregistrat 180 voturi "pentru", 39 "împotrivă" şi 23 de abţineri. "Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor.

Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice", prevede proiectul adoptat de deputaţi.

Camera Deputaţilor: Bujorul - declarat Floare Naţională a României

Proiectul prevede că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.

Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect. 

×
Subiecte în articol: bujor Floare Națională
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close