Antena 3 CNN Actualitate Burduja anunță de când vor crește facturile la energie. Statul renunță la plafonarea „otova”

Burduja anunță de când vor crește facturile la energie. Statul renunță la plafonarea „otova”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:38 20 Iul 2024 Modificat la 22:39 20 Iul 2024
sebastian burduja
Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Sursa foto: Antena 3 CNN

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, sâmbătă seară, la Antena 3 CNN că, până în 1 aprilie 2025, va exista o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic.

„Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic, astfel încât măsurile de sprijin, aceste subvenţii pe care statul le-a acordat să nu se aplice otova indiferent de nivelul de venitul al familiei, ci numai în funcţie de nivelul de consum, aşa cum a fost până acum.

Deci am pornit lucrul cu Ministerul Muncii, cu ANAF-ul, cu INS-ul, cu Ministerul de Finanţe, astfel încât până în aprilie anul viitor să putem avea această măsură pregătită, pentru că în situaţia actuală, un apartament gol din Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, beneficiază de acelaşi sprijin din partea statului precum apartamentul unei familii cu, poate, trei copii, care are salariu minim pe economie şi face economie la energie electrică, astfel încât să se încadreze în consum de 100 de kWh pe lună”, a afirmat Sebastian Burduja.

Potrivit ministrului, distribuitorii trebuie să investească banii nerambursabili în reţea.

„Cred că distribuitorii ar fi trebuit să vă spună că pe parcursul ultimului an noi am atras 1,1 miliarde de euro bani nerambursabil, bani gratis pe care i-am pus la dispoziţia lor şi pe care sunt datori să-i investească în reţea. Plus ceea ce dânşii investesc din resursele proprii.

În acelaşi timp, să nu aibă cineva impresia că atunci când preţul din piaţă creşte se îmbogăţesc furnizorii. Ei au o marjă reglementată prin lege şi fixă.

Deci schema în sine de compensare plafonară este alimentată din impozitele aplicate pe veniturile şi profiturile mai mari pe care le fac companiile din sectorul energetic şi nu din buzunarul cetăţenilor”, a precizat ministrul Energiei.

×
x close